2025
Sunt adolescent. Abia mi-am luat buletinul. Nu am cu cine vorbi. Singurătate. Colegii ar râde de mine dacă le-aș spune – aș fi subiect de bullying și amuzament. Rușine. Prietenul meu cel mai bun tocmi și-a găsit alt BFF. Trădare. Abandon. Părinții sunt foarte ocupați, mereu pe drumuri între job, casă, cursurile noastre și foarte conectați cu telefoanele lor. Iar eu mereu simt că nu fac ceea ce trebuie ca să-i mulțumesc. Nu au timp de problemele mele. Vinovăție. Neacceptare. Invalidare. Școala este… școală. Uneori simt că…
…tot 2025:
Sunt părintele a doi copii: unul la gimnaziu și altul la primar. Nu știu cum să mă mai împart. Sunt prea multe care trebuie făcute, toate, mult prea repede. Abia mai respir. Nu sunt un părinte prea bun. Deseori țip la ei pentru că am senzația că nu mă mai ascultă. Îi cert des. Parcă suntem mereu în război. De fapt, nu cred că știu cum să comunic cu ei. Să crești azi copii este mult prea diferit față de cum am văzut noi că se face. Dacă vor păți ceva? Dacă nu-i pregătesc bine pentru viață? Dacă mă va arăta toată lumea cu degetul pentru că nu știu să-mi cresc copiii? De asta mi-e foarte frică. Nu știu cum să repar toate astea…
…2024, 2025, 2026:
Sunt profesor. Viața la catedră nu e cum mi-am imaginat că va fi. Mi-e dragă materia pe care care o predau, însă pe ei parcă nu îi mai interesează nimic. Sunt din ce în ce mai speriat de faptul că mulți copii cu un potențial enorm se pierd, încet-încet, fără să îi vadă nimeni. De-aș avea mai mult timp pentru fiecare, aș reuși să fiu acolo cu adevărat pentru ei. De-aș avea libertatea să le predau ceea ce le-ar fi cu adevărat de folos, i-aș putea ajuta să crească frumos. De-aș avea mai multă deschidere din partea părinților, am putea merge împreună în aceeași direcție, pentru binele copiilor. De-aș avea…
Acestea sunt realități de la care pornim. Desigur, nu singurele, slavă-Domnului! Doar că există multe povești nespuse, neînțelese și, ceea ce este cel mai trist, cu prea puține finaluri fericite.
Scopul acestui site sau a platfomei aicipotfi.eu este de a crea acel spațiu care să primească și acele povești care nu au prins glas altfel, încă.
Unde să fii auzit, ascultat, înțeles, oricine ai fi: copil, adolescent, părinte sau profesor.
Unde să te poți regăsi – adică “uau! nu sunt singura sau singurul care trece prin asta!”.
Unde bullyingul va primi, clar, interdicție, lăsând loc încurajărilor, compasiunii,empatiei, sfaturilor și soluțiilor (acolo unde sunt cerute).
Unde ai dreptul la anonimat și unde ți se respectă dreptul de a nu fi judecat.
