CÂND FRICA DEVINE BULLYING 8A

(adaptare după „Poveste cu ciorapi”, Partea 1)

PERSONAJE

1. Ioan – copil conștiincios, liniștit, dar nu slab
2. Marcu – copil tensionat, impulsiv, sub presiune
3. Luca – prietenul lui Marcu, mai ezitant
4. Matei – prietenul lui Marcu, merge cu grupul
5. Diriga – calmă, atentă, fermă fără agresivitate
6. Povestitorul – opțional (poate fi unul dintre copii)
7. Sufleur

Recuzită: 3 bănci, 4 scaune, ghiozdanele copiilor. Foi scise (pot fi scenariile) – testele din scena 1, clopoțet, carte pentru scena 2. Trei telefoane.

SCENA 1 – CLASA, DIMINEAȚA

Personajele intră odată cu povestitorul. Poersonajele merg la bănci: Ioan în prima bancă, Luca și Matei în banca 2, Marcu în spate. Toți scot din ghiozdane un caiet și îl pun pe bancă. Tensiune. 

Povestitorul (vine în față, cu calm): Într-o clasă obișnuită, într-o zi obișnuită… o provocare mică avea să scoată la suprafață lucruri mari.

(Învățătoarea intră iar povestitorul se retrage. Copiii se ridică.)

Copiii: Bună dimineața!

Diriga (cald): Bună dimineața, dragilor. Azi aflăm rezultatele testului de ieri.

(Matei și Mrcu oftează, Luca și Ioan se îndreaptă în bancă.)

Diriga: Vă mai amintiți provocarea? V-am spus că, dacă nimeni nu rezolvă exercițiul final, toată clasa primește 4 puncte.

(pauză scurtă, creează suspans)

Diriga (zâmbește): Dar… cineva a reușit.

(Mateil, Marcu și Ioan se uită unii la alții. Ioan stă nemișcat, știe că e el.)

Matei (în șoaptă): Clar, Ioan…

Luca: Normal…

Diriga: Ioan, felicitări! Ai găsit o rezolvare surprinzătoare. Pentru asta ai un bine-meritat 10.

(Ioan se ridică timid, își ia lucrarea și merge în bancă. Matei și Luca copii bat din palme cam în batjocură. Ioan zâmbește jenat.)

Ioan: Mulțumesc…

Povestitorul (vine în față, către public): Pentru unii, 10 înseamnă bucurie. Pentru alții, începe o problemă.

Diriga (calmă, spre clasă, în timp ce împarte foile cu testele): Am să vă împart acum lucrările ca să vedeți, fiecare, unde ați greșit. Vom reface împreună problemele, la tablă.
Marcu primește foaia, se uită la ea cu ochii mari, mirat. Imediat devine foarte-foarte trist)

Marcu (în gând, dar rostit): 4… Nu se poate… iar… Tata o să mă întrebe… sigur o să întrebe. Și eu ce-i spun?

(Respirația i se accelerează.)

Marcu (strângând pumnii): De ce… de ce mereu…?

(Ridică ochii spre Ioan.)

Marcu (cu dușmănie, uitându-se amenințător la Ioan): El… mereu el!

(Sună un clopoțel, ca pentru pauză. Diriginta se retrage din scenă. Cei patru împing băncile în spate și două dintre scaune. Aduc două scaune mai în față și le umesc – asta va fi banca. Marcu, Luca și Maie, se retrag de pe scenă.)

Povestitorul (vine în scenă în timp cei patru pregătesc decorul nou): După ora de mate, copiii se pregătesc să iasă în pauză.

SCENA 2 – CURTEA ȘCOLII

Ioan se așează pe bancă, citește. Intră Marcu, Luca și Matei. Mersul lor e grăbit și agresiv. Se opresc amenințător în jurul lui Ioan. Atenție, nu cu spatele la public! În laterale.

Marcu (cu un zâmbet fals): Ia uite… iar studiem?

Ioan (fără să ridice privirea): Da.

Luca: Nu te oprești niciodată?

Ioan (calm): Nu prea.

(pauză scurtă)

Marcu (se apropie): Nu te-ai săturat?

(Ioan ridică privirea.)

Ioan: De ce?

Marcu: Să fii mereu primul, să faci mereu pe deșteptul ca să ne faci pe toți să cădem de proști

Ioan (respiră adânc): Nu fac nimic împotriva voastră. Eu învăț pentru mine.

Matei (râzând ușor): Auzi la el…

Marcu (mai aproape, agresiv): Băăăi, din cauza ta am luat 4. Dacă nu făceai tu prostia aia de problemă, primeam și noi 4 puncte din oficiu. Dar nu te-ai putut abține, nu-i așa?

Ioan (ferm, dar fără agresivitate): Îmi pare rău pentru voi. Am făcut-o pentru că am știu. Iar tu ai luat 4 pentru că… atâta ai știut.

(Luca face un pas înapoi – simte tensiunea.)

Marcu (ridicând tonul): Ce ai zis?

Ioan: Adevărul.

Marcu: Mă faci prost pe față? Tu să nu faci din astea cu mine!

Ioan (îl privește direct): Sau ce?

(o secundă de tăcere – apoi explozie. Marcu îl împinge/lovește. Ioan cade. Liniște bruscă.)

Luca (speriat): Marcu! Hai!

Matei: Pleacă!

(Cei trei fug. Ioan rămâne jos apoi se ridică încet. Se șterge.)

Ioan (foarte încet): …ok… (Se uită în jur. Nimeni nu intervine. Iese din scenă și el)

Povestitorul: Uneori, cea mai grea nu e lovitura. Ci ce faci după aceea.

SCENA 3 – CLASA, DUPĂ PAUZĂ

(Marcul, Luca și Matei vin repede și rearanjează scaunele ca în prima scenă. Șe așează în bănci. 

Ioan intră. Se vede că nu e în regulă. Marcu stă ascuns în ultima bancă, rușinat)

Diriga: Ioan… oprește-te puțin. (Ioan se oprește, Profa îl studiază cu atenție) Ce s-a întâmplat?

(Ioan ezită. Se uită în pe sub sprâncene spre Marcu. Toate personajele încremenesc)

Povestitorul (vine pe scenă, cu fața spre public): Orice problemă are mai multe soluții iar fiecare este 100% responsabil pentru ceea ce simte, gândește și face. De aici… povestea se poate schimba: Ioan poate alege să spună adevărul. Asta înseamnă pentru Marcu încă un scandal acasă, încă o pedeapsă și o tensiune din ce în ce mai mare între el și ceilalți. Sau, Ioan poate alege să nu spună adevărul, pentru a evita toate urmările.  Voi alegeți ce face mai departe.”

• 🟥 Carton roșu – pentru adevăr

• 🟩  Carton verde – pentru minciună 

 

Varianta pentru 🟥 Carton roșu – pentru adevăr

Ioan (după ezitare, inspiră adânc):  Doamna… nu am căzut.

(pauză. Se uită scurt spre Marcu, apoi în jos.)

Diriga (calm, fără grabă):  Te ascult.

Ioan:  M-a împins Marcu… în pauză.

(Luca și Matei schimbă priviri. Marcu înțepenește.)

Diriga (calmă, fără să ridice tonul): Marcu, e adevărat?

(pauză lungă. Marcu evită privirea.)

Marcu:  …nu chiar…

Diriga (fermă, dar liniștită):  „Nu chiar” nu e un răspuns.  Ai împins sau nu ai împins?

(pauză. Marcu strânge pumnii.)

Marcu (încordat):  Da… dar el…

Diriga  (îl oprește blând): Oprim aici. Fiecare este responsabil pentru ce face, nu pentru ce face altcineva. (pauză. Se uită la amândoi.)

Diriga: Ioan, mulțumesc că ai spus adevărul. Știu că nu e ușor.  Marcu, vom discuta după ore. Și… vom discuta și cu părinții. (Marcu îngheață.)

Diriga (mai moale):  Nu ca să te pedepsim. Ci ca să înțelegem ce se întâmplă cu tine. (pauză) Acum mergeți în bănci.

(Ioan pleacă. Marcu rămâne o secundă în urmă, apoi merge încet.)

Povestitorul (intră în scenă): A spune adevărul nu rezolvă totul pe loc. Dar pune lucrurile pe masă.  Și, uneori… asta doare înainte să ajute.

 

Varianta pentru 🟩  Carton verde – pentru minciună

Ioan: Nimic.

Diriga (îl priveșe suspicioasă): Sigur?

Ioan: Da. Am căzut eu. M-am împiedicat.

Diriga: În regulă. (privește spre Marcu.) Dacă vrei să vorbești cu mine, știi cum să mă găsești.

SCENA 4 – MARCU SINGUR (ACASĂ)

(Diriga se retrage. Luca, Ioan, Marcu și Matei, rearanjează decorul: împing totul în spate, lasă pe scenă două scaune: unul în mijloc, întors către public, al doilea pemarginea scenei, în profil)

Povestitorul: După ore, fiecare ajunge la casa lui. Marcu a ajuns deja în camera sa.

Marcu (se plimbă agitat): Ce-am făcut… Ce-am făcut?! (Se oprește.) Dacă Ioan spune… Dacă află tata…

Marcu (își pune mâinile pe cap): Nu… nu… nu… 

Marcu (mai încet): De ce l-am lovit? Puteam… să plec…puteam să tac…

Marcu (se așază pe scaun): Sunt un prost… (pauză. Scoate telefonul din buzunar, se uită la el.)

Marcu: Nu pot să sun… Nu pot…

(pauză lungă – apoi decide)

SCENA 5 – TELEFONUL

(Marcu scoate telefonul din buzunar. Se așează pe scaunul din stânga. Caută un numar in agendă și apelează. Un telefon sună. Apare diriginta care are telefonul care sună în mână. Se așează pe scaunul din dreapat și răspunde.)

Marcu (cu reținere): Alo…

Diriga (calm): Bună, Marcu.

Marcu (surprins): De unde…?

Diriga: Mă așteptam să suni.

Marcu (aproape să plângă): Mi-e frică… Mi-e foarte frică de tata… de ce o să zică… de ce o să se întâmple…

Diriga (îl încurajează să continue): Hmmm..

Marcu (ezită): …da… și de mine… (pauză. Marcu spune încet, ca o confesiune) Eu… l-am lovit pe Ioan…

(tăcere)

Diriga (calm, fără șoc): Îți mulțumesc că ai spus. Îmi imaginez cât curaj ți-a trebuit ca să suni și ca să recunoști toate astea.

(Marcu respiră greu.)

Diriga (cu blândețe): Marcu, sunt două lucruri aici. Notele… și ce ai făcut.

Marcu: Știu…

Diriga: Ce te-a făcut să reacționezi așa?

(pauză)

Marcu: Mi-a fost frică. (cu ai multă încredere) Și m-am enervat foarte tare. Am pus în cârca lui Ioan toată vina pentru notele mele mici, pentru că sunt pedepsit de tata, pentru că mi se pote scădea nota la purtare… Când, de fapt, el nu e vinovat cu nimic. Eu sunt responsabil pentru faptele mele, nu el. (pauză). Și am scrântit-o rău acum. Ce mă fac?

Diriga: Dragă Marcu, nici mie nu mi-ar fi ușor dacă aș fi în locul tău. Însă am o veste bună pentru tine! (Marcu ridică ușor privirea.) Orice problemă are minim 4 soluții. 

(Marcu devine curios.)

Diriga (le enumeră, pe degete): 1. A ascunde și a minți. 2. a da mereu vina pe alții și a fi agresor, 3. a te victimiza și 4, a-ți asuma. Nici una nu-i ușoară. Ce alegi?

(pauză. Marcu pare că nu se poate decide. Se uită speriat în jur, devine ușor agitat)

Diriga: Amintește-ți că ești 100% responsabil pentru ceea ce gândești și ce faci. Nimeni nu e responsabil în locul tău.

(Marcu respiră adânc. Pare să ia o decizie)

Marcu (se ridică – dacă nu a făcut-o deja si se duce cu fața la public, foaret hotărât): Știu ce am de făcut!

SCENA 8 – ÎNTÂLNIREA

(Diriginta iese încet din scenă. Marcu ia telefonul și formează alt număr). Sună. Apare Ioan care se așează pe scaunul pe care a stat diriginta, ia telefonul și răspunde. Se uită lung la telefon, pare nehotărât dacă să răspundă.)

(Ioan se uită nedumerit la telefon, nu-i vine să creadă cine îl sună. În sfârșit, Ioan răspunde)

Marcu (cu greu): Ioan…îmi pare rău.

(pauză lungă)

Ioan: Marcu? Tu ești? Tocmai mi-ai… cerut scuze? Te-ai lovit la cap? 

Marcu: Hai, nu întinde coarda! De-abia mi-am făcut curaj să te sun. (pauză) Știi… m-am enervat azi.

(pauză)

Ioan: Am simțit pe pielea mea. Să știi că și mie îmi pare rău… 

Marcu: De ce ai făcut asta?

Ioan: Asta, ce?

Marcu: De ce nu ai spus adevărul?

Ioan: Pentru că nu ducea la nimic bun. Știi tu cum ne zice diriga: orice problemă are 4 soluții. Din păcate niciuna nu suna bine. M-am gândit că, oricum ar fi, o vei păți rău. Și asta nu ne-ar fi ajutat pe niciunul din noi.

Marcu: Știi… Ioan… ești un tip fain. Până acum nu te-am văzut altfel. Și îți mulțumesc.

(pauză.)

Ioan: Mda.. nici tu nu ești chiar așa cum te-am văzut până acum. Ia zii: ai nevoie de ajutor la mate?

Marcu: Mai întrebi? 

Băieții se ridică de pe scaune și merg și se îmbrățișează, merg în spatele scenei. Intră povestitorul.

FINAL

Povestitorul: Orice problemă are… cel puțin 4 soluții.

(ridică un deget)  Să ascunzi.
(al doilea)  Să dai vina pe alții.
(al treilea)  Să te victimizezi.
(al patrulea)  Sau… să-ți asumi.

(pauză. Se uită spre public) Niciuna nu e ușoară. Dar, sigur una… te ajută să crești.

(pauză.)

Povestitorul:Azi, Ioan a ales să nu spună adevărul.  Marcu a ales, mai târziu, să-și asume.

(pauză scurtă)

Dar povestea asta nu e despre ei. (se apropie ușor de public). E despre fiecare din noi.

Pentru că, de fiecare dată când ne e frică, când ne enervăm, când simțim că nu mai putem,  avem de ales.

(accentuat)
Suntem 100% responsabili pentru ceea ce gândim, simțim și pentru ceea ce facem mai departe.

Toți actorii vin alături de povestitor, de o parte și de alta, se iau de mâini și fac plecăciunea finală.