Locul de lângă mine 5A
Proiectul „Cu măștile pe față” este implementat de Asociația Împreună pentru Miroslava în cadrul Programului SAVE, coordonat de Fundația World Vision Romania și finanțat de Uniunea Europeană.
Durata proiectului: 6 luni. Valoarea grantului: 10.000 Euro
7 PERSONAJE:
- Andrei – Anastasia
- Mama – Iasmina
- Vlada – Aura
- Andy (din gașcă) – Teodora
- Gabi (din gașcă) – Karina
- Teo (din gașcă) – Sofia R
- Povestitorul (și sufleurul) – Miriam
Recuzită: o minge, de preferat din burete, ghiozdanul lui Andrei, 6 scaune care se pun două câte două, ca în autobuz. Pancardă pe care scrie: AUTOBUZ. O bluză care trebuie în scena cu Mama.
SCENA 1 – TERENUL
Intră toți pe scenă, pasând minga ușor de la unii la alții. Andrei driblează bine, e foarte activ. După două pase, intră povestitorul și se adresează publicului. Actorii care joacă mingea rămân mai în spate.
Povestitorul: Bine v-am găsit! Suntem în curtea școlii, într-o pauză obișnuită. Andrei este într-a cincea, (arată spre Andrei), e super-pasionat de fotbal, dar… e mic de statură. Ia să vedem ce se întâmplă chiar acum:
(Actorii continuă jocul.)
Andy: Bă, vezi că vine piticul Messi!
Vlada: Lasă-l, mă, că-l rezolv eu!
(Îi pune piedică. Andrei cade. Râsete.)
Gabi: Ai grijă, bă, că-l pierdem prin curte!
(Teo îi ia ghiozdanu și îl aruncă de la unii la alții.)
Andrei (printre dinți): Dă-mi-l…
Vlada: Ia-l, dacă poți.
Teo: Hai, prinde-l, Messi!
(Andrei îl ia cu greu, între timp ceilalții il strigă Piticul, Piticul! și alte porecle. Andrei îl recupereză după ce ghiozdanul este aruncat către el. În sfârșit, îl prinde. Vlada, Gabi, Teo și Andy se duc mai în spate. În timp ce Andrei își scutură ghiozdanul de praf, intră povestitorul.)
Povestitorul: Andrei se găndește că, dacă nu zice nimic, poate se opresc. Dar ei nu se opresc. Distracția lor continuă și în autobuz.
(Povestitorul se retrage. Imediat, Vlad, Andy, Teo și Gabi aranjează 3 scaune, unul după altul, ca în schiță. Povestitorul apare cu pancarda pe care scrie Autobuz.)
SCENA 2 – AUTOBUZUL
Andrei vine și se așează pe primul rând de scaune. Ceilalți băieți urcă după el, pe rând.
Vlada (se îndreaptă spre Andrei și îl îmbrâncește): Ce faci, campionule? Ai mai crescut azi?
Teo: Nu, mă, a rămas la program redus!
(Râsete. Îl împing. Iar îi spun Piticul-polonicul! Nu e mai mare decât mingea!)
Povestitorul (are pancarda îm mâini, o lasă mai jos):Andrei este prins, din nou, la înghesuială. Se așteaptă la ce e mai rău. Pentru că aici nu există reguli.
Andy: Hai că am ajuns. (se îndreaptă spre ieșirea din autobuz) Pe mâine, piticanie!
(Vlada, Andy, Teo și Gabi pleacă primii. Supărat, Andrei pleacă ultimul. Teo și Andy iau două scaune și le dau în spatele scenei. Povestitorul împinge scaunul rămas spre mijlocul scenei și rămâne aici pentru a-și spune replica.)
SCENA 3 – ACASĂ
Povestitorul: Andrei va ajunge în curând acasă. Se pare că supărarea lui nu a trecut neobservată.
(În timp ce povestitorul iese, Mama intră pe scenă și se așează pe scaun. Împăturește o bluză. Andrei apare în celălalt capăt al scenei, cu umerii, lăsați, supărat. Își trântește ghiozdanul. Mama îl aude.)
Mama (strigă): Andrei, ai ajuns acasă?
Andrei (intră în scenă): Bună, mamă!
Mama (cu calm și îngrijorare): Andrei, vino un pic, te rog. (Andrei se apropie)
Mama (calm): Câte tricouri și câți pantaloni mai trebuie să se rupă ca să-mi spui?
Andrei (evită): Nu e nimic…
Mama: Tot din cauza nimicului ăsta ai și vânătăile și tot el ți-a murdărit și ghiozdanul?
(Îi ia fața în mâini și se uită în ochii lui.)
Mama (mai blând): Ți-e frică?
(Andrei tace. Apoi dă din cap în semn că da.)
Andrei: În autobuz… mai ales acolo. Și la fotbal… dacă joc bine, se iau de mine. Dacă nu joc… tot se iau de mine. Nici nu mai am curaj să ies din clasă…
(Pauză.)
Andrei: Mama, poți să vorbești cu diriginta?
Mama (nu răspunde imediat): Pot. Dar hai să nu ne grăbim. (Pauză.) Hai să ne gândim: ce crezi că se întâmplă după ce vorbesc?
Andrei (oftat): O să zică că m-am plâns, că i-am pârât… și o să fie și mai rău.
Mama: Exact.
Andrei: Atunci, poți să vorbești cu părinții lor?
Mama: Pot și asta. Cum crezi că vor reacționa?
Andrei: O să zică „copilul meu nu face așa ceva”. Sau îi ceartă. Și după aia… iar vin la mine.
Mama (foarte sincer): Nu există soluție perfectă aici. Dar există o cale în care tu nu mai ești victimă.
(Andrei ridică privirea.)
Mama: Andrei, ce crezi că vor ei de la tine?
Andrei: Să reacționez, să mă enervez, să par slab ca ei să pară puternici.
Mama: Exact. Au un „joc”. Și tu joci rolul pe care ți l-au dat. (Pauză.) Ce-ar fi să nu mai joci rolul ăla?
Andrei: Cum adică?
Mama: Schimbi regulile jocului. (Pauză.) Uite: mâine, în autobuz, îți ții lui Vlad un loc liber lângă tine.
Andrei (râde nervos): Serios, mama, nu pot să fac așa ceva!
Mama: Nu am zis că va fi ușor. Dar va fi diferit. Asta dacă chiar vrei să schimbi ceva. (Pauză. Andrei ridică, neîncrezător, din sprâncene)
Și când vine Vlad… îi spui simplu: „Hei, Vlad, ți-am ținut un loc lângă mine!”
Andrei: O să râdă de mine…
Mama: Da.
Andrei: O să mă împingă…
Mama: Posibil. (Pauză.) Dar tu nu mai ești cel care se micșorează.
(Pauză.)
Mama: Ascultă bine: valoarea ta nu se schimbă, indiferent de răutățile pe care ți e spun sau ți le fac ei.
Tu nu ești mic pentru că ești mic de statură. Tu ești mic doar dacă te vezi tu așa.
(Pauză.)
Mama (mai cald): Ce vei face nu-i va schimba pe ei. Dar vei schimba regula după care se joacă jocul ăsta de putere. (pauză. Îl ia pe Andrei de după umeri): Hai să mergem să mâncăm acum. (Ambii părăsesc scena).
SCENA 4 – A doua zi: AUTOBUZUL (INTERACTIV)
(Din nou se așează scunele, dar întoarse invers. Atenție, de data asta, lână scaunul lui Andrei (nr. 1), se mai adaugă un scaun. Vor fii 4 scaune în scena asta. Autobuzul pleacă spre școală, de data asta. Andrei se așează pe primul scaun, emoționat. Ține loc liber.)
Povestitorul (intră, cu tot cu pancardă): Acum… Andrei are de ales.
Povestitorul (către public): Dacă vreți ca Andrei să nu facă nimic, ridicați cartonul verde.
Dacă vreți ca Andrei să îl cheme pe Vlad lângă el, ridicați cartonul roșu.
(Pauză. Se observă reacțiile. Povestitorul decide pe ce variantă continuă)
VARIANTA 1 – VERDE (nu face nimic)
(Vlada intră. Andrei se face mic.)
Vlada: Ia uite… tot aici. O să ne luăm de tine până te facem praf! O să-ți dorești să nu te fi născut, piticanie!
(Îl împinge. Râsete. Toți îi zic câte o poreclă în timp ce trec pe lângă el.)
Povestitorul: bullyingul nu se termină aici. El continuă. Probabil, Andrei se va face din ce în ce mai mic iar singura soluție este (pauză) să schimbe școala. (Actorii vin pe scenă pentru aplauzele de final).
VARIANTA 2 – ROȘU (alegerea lui Andrei)
(Vlada intră, urmat de Andy, Gabi și Teo. Imediat, Andrei îți spune replica, să nu-i dea timp Vladei să intre în autobuz)
Andrei (cu curaj): Hei, Vlada! Ți-am ținut loc aici.
Vlada (vizibil contrariată, se blochează câteva secunde): Ce? Lângă tine? I-auziți!: piticania vrea să stau lângă el!
(Trece pe lângă Andrei și îl împinge cu umărul ușor, dar merge mai departe împreună cu gașca, până la scaunul 3. Râsete, dar mai slabe.)
Povestitorul: Lui Andrei nu-i vine să creadă că a făcut-o! Și nu a fost chiar rău! Ba chiar mult mai bine decât se aștepta. O primă victorie! Și asta nu-i tot! Povestea continuă și pe coridorul școlii!
(Andrei împreună cu Povestitorul ies din scenă.)
(Băieții dau scaunele pe margine. Se strâng într-un grup la marginea scenei. Andrei intră din celălalt capăt al scenei și se oprește la distanță de băieți)
Andrei (de la distanță): Hei, Vlada! Salut! Baftă la ore!
Vlada (ușor mirată, dar râde): Ăsta mic chiar nu se lasă…
(Cei din gașcă dau din cap admirativ față de curajul lui Andrei. )
Povestitotrul (vine în față, către public): Bullyingul nu a încetat dintr-o dată. Dar, în fiecare zi, lucrurile au început să se schimbe.
Scena 5 – FINAL
(Toți copiii vin pe scenă, pasându-și mingea de la unii la alții ușor, ca să nu o scape de pe scenă..)
Vlad: Bă piticule, pasează! Aaaașa! Bine, băă!
(Jocul continuă cu pase ușoare și cu veselie apoi se opresc. Povestitorul pășește în față)
Povestitorul: După două luni de la întâmplările astea, Andrei poate ieși la fotbal în curte fără frică.
Ba chiar a devenit un fel de protejat al găștii. Băieții nu-l mai tachinează decât în glumă,
dar fără răutate. Andrei nu a crescut în înălțime. Dar a crescut în ochii lor. Și, mai important, a crescut în ochii lui! Andrei este puternic altfel!
Povestitorul (clar, către pubic): Am să vă rog să repetați împreună cu mine: Valoarea mea este aceeași (pauzaă) chiar dacă unii aleg să râdă de mine, (pauză) chiar dacă mai greșesc (pauză) și chiar dacă alții au altă părere. (Pauză.) Pentru că asta este alegerea lor. (cu putere) Iar cine sunt eu, este alegerea mea.
Leave a Reply