aici pot fi eu

După o poveste scrisă de Mirula Ilinca Vîrnă, 6B

Personaje:

1. Sonia (victima)
2. Carla (inițiatoarea bullying-ului)
3. Teo & Bianca (susținătoare / râd)
4. Radu (martor care ezită)
5. Maria (prietena Soniei)
6. Dirigintele 
7. Mama Soniei
8. Tatăl Carlei
9. Povestitorul

Recuzită: 2 scaune sau o bancă, telefoanele

Costume: va trebui să dați jos sau sa adăugați un articol de îmbrăcăminte ușor de îmbrăcat.

SCENA 1 – INTRODUCERE

POVESTITORUL (intră singur în scenă, se adresează publicului): Sonia are 12 ani. E genul de fată care râde mult, ajută pe toată lumea și încearcă mereu să fie bine… chiar și când nu este. În ultima vreme însă, ceva s-a schimbat.

(povestitotul se retrage 2 pași mai în spate. In prim plan vin Maria și Sonia, vorbin in timp ce merg)

MARIA (privind-o atent): Sonia… nu mai ești ca înainte. Nu mai râzi la glumele mele… și nici nu mai vorbești atât.

SONIA (forțat veselă): Sunt bine, doar… obosită.

POVESTITORUL (revine un pas mai în față): Maria știa adevărul. Părinții Soniei treceau printr-o despărțire. Iar Sonia… încerca să ascundă tot.

MARIA: Știi că poți să-mi spui orice, nu?

SONIA: Știu… dar nu vreau să par…  slabă.

SCENA 2 – SELFIE-UL

MARIA (scoate telefonul.): Hai să facem un selfie! Uite, lumina e super!

(Fac poza. Sonia nu e pregătită, nu are chef. Se strâmbă ca și cum i-ar fi intrat soarele în ochi.)

SONIA: Hei! Nu am chef de din astea…

MARIA:  Lasă, pentru mine e drăguță!

SONIA : Hei! Nu eram gata… (își scoate telefonul din buzunar) Oricum, nu contează. Hai că trebuie să plec, mă sună mama. Paaa!

MARIA:  Paaa! Pe mâine! (vorbește în timp ce posteaza si tasteaza pe telefon. Se retrage în spate, îl ascultă pe povestitor)

(Povestitorul vine în față. Își scoate telefonul si, uitându-se la poza. Vorbeste cu publicul)

POVESTITORUL: Cum vă imaginați că arată Sonia în fotografia asta? Nu prea drăguță. Arată de parcă  ar fi surprins-o cineva în cea mai neinspirată stare. Cum ar veni… fără nicio mască.

(Sosesc primele reacții. Povestitorul pare surprins să vadă comentariile. Maria, din spate, se uită și ea pe telefon)

POVESTITORUL (citește de pe ecran): O, deja sunt comentarii. Stații să vă citesc: „Ce față ai…”  „Ai încercat măcar?” „Halloween-ul a trecut…” „De ce ai postat asta? 😂”

(Maria pune mâna la gură, oripilată de postările care apar. Vine lângă povestitor.)

MARIA: Dacă îi spun… o voi face să sufere. Mai bine.. Nu-i spun.

Povestitorul rămâne pe scenă, Maria pleacă. 

SCENA 3 – LA ȘCOALĂ (a doua zi)

Carla și Bianca aduc 2 scaune. Carla, Bianca și Teo se așeză ca pentru a sporovăi vesele. În timp ce se așează scaunele, intră Povestitorul.

POVESTITORUL: A doua zi, la școală, totul ia o turnură demnă de un epic show. Sonia nici nu bănuiește ce valuri a făcut postarea Mariei.

Intra Maria și Sonia (care e îmbrăcată diferit, e o altă zi). Carla se ridică și trece arogantă pe lângă Sonia 

CARLA (către Sonia, cu aroganță): Măcar ai încercat… I guess.

SONIA (mirată, neștiutoare):Ce vrei să spui?

(Teo și Bianca râd.)

SONIA (către Maria): Maria… ai postat poza?

MARIA (vinovată): Sonia… nu am crezut că vor fi reacțiile astea… (Îi arată telefonul.) N-am vrut…

SONIA (șocată): Asta… au scris despre mine?

TEO (se ridică și trece pe lângă Sonia): Poate ești inspirată și o ștergi…

SONIA: Dar nu e contul meu!

TEO: Atunci spune-i Mariei… (cu aroganță) Miss viral.

Cei trei se ridică și pleacă, bârfind-o pe Sonia și râzând de ea. Sonia și Maria ies de pe scenă pe cealată parte. Intră povestitorul.

SCENA 4 – ACASĂ (EXTINSĂ)

POVESTITORUL: De cele mai multe ori, în spatele unei măști de adolescent tăcut și retras stă o poveste nespusă. Noi nu ne dorim să primim sfaturi sau să ni se țină morală. Avem nevoie doar să fim ascultați. Și acceptați. Mai ales acasă.

(Povestitorul iese în timp ce Mama intră pe scenă. Ține în mână un o bluză pe care o strânge, ca să deducem că este acasă. Sonia intră după mama ei)

MAMA: Bună, iubita mea! Cum a fost azi?

SONIA: Bine…

MAMA (se apropie): Te cunosc. Nu a fost doar „bine”.

SONIA: Doar… o zi mai grea.

MAMA: E din cauza școlii sau… din cauza noastră, a mea și a tatălui tău? (Sonia tace.) Știu că trecem printr-o perioadă complicată. Dar asta nu înseamnă că trebuie să duci totul singură.

SONIA (cu lacrimi): Nu vreau să vă mai dau motive de îngrijorare…

MAMA: Tu nu ești o problemă, Sonia. Tu ești copilul meu. Și vreau să știu când te doare ceva.

(Mama o ia pe Sonia de după umeri și se retrag amândouă în timp ce Povestitorul intră)

SCENA 5 – CONFRUNTAREA

POVESTITORUL: A doua zi, la școală, lucrurile par să se complice.

Acțiunea are loc pe holul școlii. În scenă intră Carla, Teo, Bianca, Radu. Calra vine ultima.. 

CARLA: Uite-o pe vedetă!

TEO: Nu îi spune nimeni?

BIANCA (ezitând): Poate… e prea mult.

CARLA: Fără supărare, dar a trecut Halloween-ul.

RADU (vorbește ca pentru sine): Ar trebui să spun ceva… dar dacă se iau și de mine?

RADU (mai tare): Hai… lăsați-o. Nu e ok.

CARLA (ironic): Ce erou…

(Sonia plânge și se așează în mijlocul scenei. Ceilalți părăsesc scena. În scenă intră directorul.)

DIRECTORUL (uimit): Sonia, ce-i cu tine aici, asa?

SONIA (plângând): Toți… râd de mine. Din cauza unei poze…

DIRECTORUL: Ce poză? Cu cine? Unde?
SONIA: Pe Insta. Eu… nu arăt bine, așa cum arată toată lumea când le postează. E fără filtre. Eram supărată.  

DIRECTORUL: Hai în birou și povestește-mi tot. 

(Directorul pleacă împreună cu Sonia)

SCENA 6 – DISCUTIA CU CARLA

POVESTITORUL: După povestea asta, tatăl Carlei a fost sunat de către director. Carla ajunge acasă.

(În scenă intră Carla cu Tatăl ei, certându-se. Carla are o în mână o carte)

TATĂL CARLEI: Carla, m-a sunat directorul. Mi-a zis ceva în legătură cu un bullyin pe care îl faci tu unei alte fete. Sorina, parca..

CARLA (defensiv): Sonia. Și nu e niciun bullying. Era doar o glumă…

TATĂL: Doar o glumă? Am îmnțeles că fata asta, Sorina, 

CARLA: Sonia, tată.
TATĂL: În fine. Sonia trece printr-o situație mai dificilă. Părinții ei divorțează. Îți imaginezi cât de greu îi este? Dacă era despre tine?

CARLA: Nu e același lucru! La cum vă certați, tu cu mama, eu mi-aș dori ca voi să divorțați. 

TATĂL: Carla!

CARLA: Crezi că eu nu văd? Și crezi că numai alții suferă? “Vaaai, sărmana Sonia! Părinții sunt în divooorț. Protejați-o!!” Tu crezi că eu sunt fericită? Voi mereu vă certați. Eu sunt invizibilă pentru voi. Ea măcar o are pe maică-sa care o cocoloșește de parcă divorțul ar fi o mare scofală. E mai greu să trăiești cu doi părinți absenți și reci decât cu unul singur care, măcar te ascultă și te vede…  

(Carla trântește cartea și pleacă, lăsându-lpe Tată stană de piatră.. 3 secunde nu se mișcă. Apoi pleacă și el de pe scenă)

SCENA 7 – FINALUL (ziua 3)

(În scenă intră Carla, Bianca, Radu, ca rup. Urmați de Sonia și Maria, care intra separat. Carla o vede pe Sonia și merge spre ea)

POVESTITORUL: Fiecare a avut timp să se gândească la ce s-a întâmplat. A doua zi, la școală, ceva s-a schimbat. Să vedem ce.

CARLA (cu sinceritate. Rușintă): Îmi pare rău… chiar dacă nu pare.

SONIA: M-a durut.

CARLA: Știu…

BIANCA: Și pe mine m-a deranjat… dar nu am avut curaj să spun.

RADU: Nici eu.

MARIA (cu lacrimi): Eu sunt cea care a greșit prima… trebuia să nu postez. Sau să șter poza imediat

SONIA: Da… trebuia. De fapt… nu, nu trebuia să ștergi poza. 

SONIA (respiră adânc, își șterge lacrimile, dar rămâne dreaptă):
Da… trebuia. De fapt… nu, nu trebuia să ștergi poza.

(Toți o privesc surprinși.)

SONIA (mai sigură pe ea): Pentru că… aia eram eu. Adevărată. Fără filtru. Fără să încerc să par altcineva. (Pauză scurtă.)

Și știți ce e ciudat? Nu poza m-a durut cel mai tare, ci faptul că am înțeles cât de periculos e să fii sincer.

(Carla se încruntă ușor. Bianca ascultă atent.)

SONIA: Dacă ieși puțin din „regulile” astea… dacă nu arăți perfect, dacă nu zâmbești când trebuie, dacă nu pui masca potrivită… devii o țintă. 

(Pauză.) Devii „ciudat”. Devii „prea mult”. Sau „nu suficient”.

RADU (în șoaptă): Da, așa este…

SONIA: Și atunci… toată lumea învață să se ascundă. Să decupeze, să prelucreze, să pună filtre, să pună… măști! Să pară… altcineva.

(Se uită direct la Carla.) Iar când apare cineva real, fără mască, îl facem să creadă că e greșit.

(Pauză. Vocea i se înmoaie, dar nu cedează.)

Eu nu m-am simțit urâtă, greșită, din cauza pozei. Ci pentru că voi mi-ați spus, în toate felurile, că așa sunt.

(Face un pas în față. Vocea îi devine mai puetrnică) Dar știți ceva? Nu sunt perfectă. Și nici nu vreau să fiu.

(Mai face un pas în față. Se uită la Maria.)

Și nu… nu trebuia să ștergi poza. Poate trebuia doar… să fiu lăsată în pace.

(Liniște. Moment greu.)

CARLA (mai sincer decât înainte): Nu m-am gândit niciodată la asta… așa.

BIANCA: Nici eu…

RADU: Poate că… toți ne ascundem după niște măști

MARIA (cu voce tremurată): Și poate că… ne e frică să nu fim noi următorii.

SONIA (dă ușor din cap.): Da. Și mie mi-a fost frică. (Pauză.) Dar cred că… e mai rău să nu mai știi cine ești cu adevărat.

(Tăcere. Se simte schimbarea.)

CARLA (după o pauză lungă): Îmi pare rău. De data asta… chiar înțeleg.

(Sonia o privește. Nu zâmbește larg, dar nu mai e închisă.)

SONIA: O să am nevoie de timp.

CARLA: E în regulă. Cred că și eu am nevoie de timp.

(toate personajele se prind de mâini și fac un pas în spate. În față vine, din nou POVESTITORUL)

POVESTITORUL: Sonia are 12 ani. NU mai e genul de fată care râde mult, ajută pe toată lumea și încearcă mereu să fie bine chiar și când nu este. În ultima vreme, ceva s-a schimbat: Sonia nu mai poartă mască. Și, pentru prima dată, nu-i mai e rușine să fie ea însăși.