aici pot fi eu

Nu e vina mea… sau este? 6A

Proiectul „Cu măștile pe față” este implementat de Asociația Împreună pentru Miroslava în cadrul Programului SAVE, coordonat de Fundația World Vision Romania și finanțat de Uniunea Europeană.
Durata proiectului: 6 luni. Valoarea grantului: 10.000 Euro

Laitmotiv: „Sunt 100% responsabil pentru ceea ce simt, gândesc, spun și fac.”
Distribuție (9 copii):

1. Lucilia – victima profesională
2. Damiana – rebelă, directă
3. Mara – prietenă selectivă
4. Andrei – glumeț, dar influențabil
5. Elena – empatică
6. Paul – neutru / observator
7. Diriginta
8. Povestitor 
9. Sufleur

Recuzită: 3 bănci cu 6 scaune pentru: Lucilia + Mara // Damiana + Andrei // Elena + Paul. Toți au ghiozdane. Al Luciliei va fi plin cu multe lucruri: penar, caiete mici, puse de-a valma. O sfoară ca pentru jocul Ztringz. Clopoțel. Ne mai trebuie un laptop vechi, care va fi aruncat.

ACTUL 1 – „NU E VINA MEA!”

(Sufleurul sună clopoțelul. Copiii, cu excepția Luciliei, intră pe scenă, cu ghiozdanele în spate, șe așează fiecare în banca lui. Povestitorul intră și el după copii, vine în mijlocul scenei.)

Povestitor:  În clasa a VI-a D există un fenomen rar (teatral):  un copil care nu greșește niciodată!
Sau… aproape niciodată.  Pentru că… nu e vina lui.

(Intră Lucilia, agitată, cu ghiozdanul deschis, scapă lucruri din ghiozdan când îl pune pe bancă.)

Lucilia:  Of! Caietul meu (sau ce scapă ea pe jos)!  Dacă banca asta nu era atât de mică, nu-l scăpam! (oftînd și trântind nemulțumită, le culege și le trântește înapoi în ghiozdan)

Mara (șoptind):  Banca e la fel ca ieri…

Lucilia (o ignoră pe Mara și continuă nervoasă):  Și testul ăla…  Dacă doamna explica mai bine, luam și eu 10!

Andrei (contrariat): Dar ai lipsit cu o zi înainte…

Lucilia (rapid): Pentru că m-a durut capul!  Nu e vina mea că mă doare capul!

(Lucilia scoate și un pahar. Când scoate și pensoanele, dă cu ele peste pahar și acesta cade)

Paul (repezindu-se să prindă paharul, dar ratându-l):  Lucilia, ai grijă cu apa aia, uzi tot…

Lucilia (se uită cu nepăsare și aroganță la pahar și la Paul):  Ups! Dacă paharul era mai stabil și banca mai bună, nu se vărsa. Nu e vina mea!

Mara, Andrei, Paul, Damiana și Elena se uită cu mirare la Lucilia care tot bagă și scoate lucruri din ghiozdan. 

(Mara își scoate sfoara din ghiozdan și se duce spre Elena)

Mara (bucuroasă): Elena, hai să-ți arăt la ce joc m-am gândit aseară, cu sfoara asta (Ztringz).

Elena (entuziasmată): Ia să văd!

Lucilia (brusc devine interesată de jocul fetelor. Merge spre ele cu elan): Mă joc și eu cu voi!

Mara (dezamăgită): Off… Nu acum, Lucilia.

Lucilia (arțăgoasă): De ce nu acum, Mara? Ce, ești ocupată? Doar vreau și eu să mă joc cu voi!

Mara (deja se enervează): Lucilia, nici nu știi despre ce-i vorba. Lasă-ne în pace de data asta. 

Lucilia (nervosă): Te crezi superioară, Mara! Ești o încrezută! Te dai mare cu jocurile tale stupide!

Mara (enervată, țipă la Lucilia, cu pumnii strânși): Lucilia, până aici!

 (Lucilia o trage de păr pe Mara. Marei nu-i vine să creadă, rămâne blocată. Se abține cu greu)

Lucilia (nervosă): Vezi!? Din cauza ta m-am enervat!

Elena: Lucilia, tu ai tras-o!

Lucilia (indignată): Pentru că ea e rea! Toți sunteți răi cu mine!

Personajele se îndreaptă spre băncile lor. Povestitorul vine în față.

Povestitorul: Și așa… în fiecare zi… Lucilia nu greșește niciodată. Pentru că… mereu e vina altcuiva.

(Pauză scurtă.)

ACTUL 2 – „CINE E DE VINĂ?”

(Lucilia deodată se ridică în grabă și pleacă din bancă, ca și cum ar vrea să plece de pe scenă, dar dă peste Damiana care are niște caiete în mână. Damiana scapă caietele pe jos.)

Lucilia (arțăgoasă): Dacă stăteai și tu în banca ta, aveam și eu loc să trec pe aici. Ți-ai luat culoar și nu știu eu?

Damiana (enervată ușor): Serios, Lucilia? Tu chiar nu-ți asumi nimic, niciodată?

Lucilia: Ce să-mi asum?

Damiana: Tot ce faci! Mereu e vina altcuiva! Dar niciodată nu accepți că… 

Lucilia (victimizare instant): Vezi? Mă ataci! Ești rea! 

Damiana (răzbunătoare): Ba nu! Sunt sinceră!

Lucilia:  De ce te-ai luat de mine? De ce-mi vorbești așa? De ce mă urăști?

Damiana (calm, dar tensionată): Lucilia, oprește-te1

Lucilia: Vezi? Mă respingi! Mă respingi! Mă respingi! Toți mă respingeți!

(Lucilia o împinge pe Damiana)

Damiana (explodează):  GATA! 

(Damiana ia o carte și o aruncă. O ratează pe Lucilia dar lovește laptopul dirigintei. Aici vom improviza: Damiana va arunca cu cartea spre ieșirea din scenă iar sufleurul la arunca inapoi pe scenă, laptopul – pentru a fi evidentă paguba.)

Toți:  Ooo!! Vaii.. Ce s-a întâmplat? (cu mâinile la gură și fețe speriate)

ACTUL 3 – „ALEGEREA”

(Intră Diriginta. Lucilia și Damiana vin mai în față (planul 2. Planul 1 e pentru povestitor și e cel mai aproape de public iar planul 3 e mai în spate. Toate celelalte personaje se retrag în planul 3.)

Diriginta (mirată):  Ce s-a întâmplat aici?!

Lucilia (plânge instant): Doamnaaa… Damiana a aruncat cu cartea în mine!

Damiana (nervoasă și contrariată): Pentru că ea m-a împins și m-a provocat!

Lucilia: Nu e adevărat! Eu doar vorbeam!

(pauză)

Diriginta (neutră):  Pe cine să cred?

ACTUL 4 – „DOUĂ MODURI DE A VEDEA”

Personajele îngheață. Povestitorul vine în față :

Povestitorul:  Doamna dirigintă este în fața unei alegeri. Are mai multe variante. Voi alegeți ce face mai departe. Dacă ridicați 🟥 cartonul roșu, Damiana plătește iar Lucilia scapă basma curată. Dacă ridicați  cartonul verde, 🟩 lucrurrile se vor lămuri diferit. Ce alegeți? 

 

🟥 VARIANTA 1, roșie – Damiana plătește

Diriginta (ferm, fără ezitare): Am înțeles. Damiana, tu ai aruncat cartea, deci tu plătești laptopul.

Damiana: Dar…

Diriginta: Nu discutăm! Comportament agresiv. Punct.

Lucilia (plânge ușor, dar cu satisfacție): Eu doar vorbeam…

Diriginta (blând, către Lucilia): E în regulă, dragă. Nu e vina ta.

(Damiana rămâne înțepenită. Restul copiilor se uită între ei.)

Povestitor: Uneori, adevăratul agresor nu este cel care plătește, ci cel care se folosește de slăbiciunile celorlalți. Iar cei care le cad în plasă și cred că salvează situația devin, nu altceva decât… agresorii agresorilor. Vă mulțumim pentru atenție!

🟩  VARIANTA 2, verde – OBSERVATORUL 

(Diriginta face câțiva pași, ca și cum s-ar gândi, se oprește și privește calmă către cele două fete care sunt de-o parte și de cealaltă.)

Diriginta (calm): Nu mă grăbesc. Vreau să înțeleg. Pe rând. Damiana?

Damiana (direct): Am aruncat cartea. Nu trebuia. Îmi pare rău.

Lucilia încuviințează din cap, aproape cu o atitudine victorioasă.

Diriginta (dă din cap): Bine. Rămânem aici. Revenim. (calm, fără acuzație) Lucilia, ce s-a întâmplat înainte?

Lucilia (instant defensiv): Eu doar vorbeam! Ea a înnebunit!

Diriginta (uimită): Poftim?

Lucilia (și-a dat seama că a gafat, bate în retragere): Nimic! Adică… doar întrebam…

Andrei (din spate): O sâcâia de 10 minute! 

Paul (din spate): Cu toți face așa.

Lucilia (exploziv): Mințiți amândoui! Doamna, vedeți? Mă atacă!

(plânge): Nimeni nu mă place aici! Toți sunt împotriva mea!

(Pauză. Nimeni nu intervine.)

Lucilia (mai tare, își joacă cea mai tare carte): O s-o chem pe mama! Să vedeți atunci! Spun tuturor cum sunt tratată în școala asta!

Diriginta (calm, stabil, nu intră în joc): Poți să o chemi. Ba chiar cred că este o idee bună.

(Lucilia se oprește o secundă — nu se aștepta.)

Diriginta (continuă, liniștit): Dar până vine mama, rămânem la tine. Nu te întreb cine e de vină. Te întreb altceva.

(Pauză.)

Diriginta (clar): Ce ai ales TU să faci de când ați început să vă certați?

Lucilia (blocaj): Eu… nimic…

Diriginta: Ai ales să vorbești?

Lucilia: Da, dar…

Diriginta: Ai ales să continui când ți s-a spus să te oprești?

(Tăcere.)

Lucilia: Poate…

Diriginta: Ai ales să împingi totul până când a devenit insuportabil?

Lucilia (rapid): Ea m-a enervat!

Diriginta (foarte calm): „M-a enervat” nu e o alegere. E o reacție. Alegerea este ce faci după.

(Pauză lungă. Clasa e atentă.)

Diriginta: Lucilia… vrei să ai dreptate sau vrei să ai control asupra vieții tale?

Lucilia (confuză): Nu înțeleg…

Diriginta: Dacă mereu e vina altora, tu nu mai ai nicio putere.

(Pauză.)

Diriginta (mai blând): Pentru că, dacă alții fac, alții decid. Dar dacă spui: „Am ales și eu ceva aici”, atunci poți schimba ceva data viitoare.

Lucilia (începe să cedeze, dar se apără): Și dacă chiar nu e vina mea?!

Diriginta: Nu vorbim despre vină. Vorbim despre responsabilitate.

Când vorbim despre vină, vorbim și despre o pedeapsă. Nimănui nu-i plac pedepsele. Ba chiar despre un agresor și o victimă.

Dar când vorbim despre Responsabilitate, vorbim cu persoane care sunt stăpâni pe ele, care au încredere că, chiar dacă greșesc, valoarea lor rămâne aceeași. Nu se tem să îți asume ceea ce fac. Acestea sunt persoanele cu adevărat puternice!

(Tăcere. Se simte schimbarea.)

Diriginta (calmă, neutră): Lucilia, cât din ceea ce s-a întâmplat crezi că a fost responsabilitatea ta?

Lucilia (încet): Nu știu…

Diriginta: să spunem… un 50%?

Lucilia (surprinsă și enervată): 50%? Nuuu! (apoi, după un moment de reflecție) Poate…40%.

Diriginta (zâmbește ușor): E în regulă pentru început. Lucilia, este în OK să greșim. Este în regulă să nu fim plăcuți mereu de toată lumea. Și este în regulă să dorim să  fim văzuți. Doar că, vezi tu, a fi văzut cu orice preț nu e același lucru cu a fi și acceptați. Valoarea ta e aceeși, chiar dacă greșești sau alții au altă părere. Ai înțeles ce am vrut să spun?

Lucilia (ușor neîncrezătoare): Da, cred că am înțeles. 

Diriginta: Ce ai înțeles, cu cuvintele tale?

Lucilia: Am înțeles că dacă mereu mă bag în seamă dând vina pe alții și apoi făcând pe victima, nu e o metodă bună de a mă face remarcată. Adică este, dar așa îmi atrag doar antipatie. Și dușmani. Doar dușmani. Pot să fiu băgată în seamă și altfel. 

Diriginta (încurajând-o din gesturi, fără vorbe, să continue)

Lucilia: Adică dacă… dacă renunț la a mai căuta vinovați pentru orice?

Diriginta (încurajând-o din gesturi, fără vorbe, să continue)

Lucilia: …Și să fiu… prietenoasă? Nu știu, doamna, cum se face asta..

Damiana (intervine, ca și când ar avea o idee genială): Adică să vii să te joci cu noi fără să te dai mare și să ne ataci. Noi te primim. 

Lucilia (uitându-se cu uimire la Damiana): Adică… chiar mă primiți să mă joc și eu cu voi?…

Damiana (către Lucilia, dând din cap încurajator și convingător): Ahaa!

Diriginta (uitându-se cu drag la ambele fete): Uite că n-a fost chiar așa de complicat, nu-i așa?

Diriginta (mutându-și privirea la Damiana): Damiana?

Damiana: Eu am aruncat cartea, deci cea mai mare parte din vină e a mea. Nu trebuia. Îmi pare rău.

Diriginta: Bine. Abia acum putem vorbi despre soluții.

Diriginta și fetele râmân nemișcate, intervine Povestitorul în fața lor, pentru a spune concluzia.

Povestitor: Nu există situații în care nu alegi nimic. Există doar situații în care nu recunoști alegerea. 

Toți (în cor, clar, sufleurul dă semnalul):
„Sunt 100% responsabil pentru ceea ce simt, gândesc, spun și fac.”

„Valoarea mea este aceeași, chiar dacă greșesc, alții râd de mine sau au altă părere.”

Vă mulțumim!

Vă luați cu toții de mâini, veniți în planul 1 de pe scenă și vă aplecați pentru a vă primi aplauzele de la public. 

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Fundației World Vision România. Nici Uniunea Europeană și nici Fundația World Vision România nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.