LIKE-URI PE MUCHIE           8 C

(Despre cyberbullying, validare și alegeri)

PERSONAJE

INSTIGATORI:

• Alex – liderul cool, ironic, dependent de validare online
• Mara – influencer wannabe, sarcastică, manipulatoare subtil

VICTIME:

• Radu – băiat timid, vrea să fie acceptat
• Elena – fată sensibilă, inteligentă, dar nesigură

SECUNDARI (amplificatori):

• Dani – hype guy, râde la orice, filmează tot
• Bianca – „comentatorul”, aruncă replici acide

ADULȚI:

• Mama Elenei
• Tatăl lui Radu
• Medicul

+ Povestitorul

Recuzită: telefoanele, o perucă colorată, un covrig, o scândură ptr scena 5, o perfuie, 4 scaune, un cearceaf alb ptr scena 6,

SCENA 1 – INTRO

(POVESTITORUL intră relaxat, cu telefonul în mână)

POVESTITORUL (amuzat): Bună! Dacă sunteți aici, probabil aveți două opțiuni:

1. Ați venit pentru cultură. Respeeect!
2. Ați fost obligați. Și mai respect!

Asta nu e o piesă clasică. Nu avem regi, nu avem sabii. Avem… Wi-Fi.
Și cea mai periculoasă armă: “Ce zic ceilalți despre mine?”

Și, apropo: în povestea asta apare des o replică: „Eu mă iubesc și mă accept așa cum sunt.” …dar nu toți o cred. (se retrage)

SCENA 2 – GRUPUL

(curtea școlii. Alex, Mara, Dani, Bianca pe telefoane)

Alex: Băi, suntem morți. Ultimul clip – 300 views. ATÂÂÂÂT?!

Mara: E cringe. N-avem content. Trebuie ceva mai… spicy.

Dani: Facem challenge-uri! Din alea hardcore!

Bianca: Gen „nu ai curaj să…” — clasic, dar prinde.

(intră Radu și Elena, ușor stânjeniți)

Alex (zâmbet fals): Uite, fresh meat.

Mara: Hei, guys… vreți să intrați în grup?

(Radu și Elena se luminează)

Elena: Serios?

Bianca: Depinde. Aveți curaj sau sunteți… basic?

Radu (forțat): Avem.

SCENA 3 – PROVOCĂRILE

(montaj rapid, ritmat)

🔹 Provocarea 1 – părul mov

Mara: Elena, îți faci părul mov.

Elena: Dar mama…

Bianca: Aoleu, mama… avem copil.

Elena (încet): Ok.

🔹 Provocarea 2 – Nota 4

Alex: Radu, mâine iei 4 la fizică. Intent.

Radu: Dar… chiar am învățat…

Dani: Și? Vrei respect sau medie?

(Radu cedează)

🔹 Provocarea 3 – Covrigul

Mara: Azi ai să faci rost pentru mine de un covrig, de la chioșcul de pe colț

Elena (în încurcătură): Știi, eu azi n-am bani la mine… (repede) Dacă vrei, îți dau pachetul meu!
Mara (ofuscată): Nu vreau pachetul tău stupid făcut de mămica. Nu mă interesează că n-ai bani. De fapt, e perfect așa! Fură-l!!

Elena (în încurcătură): Nu pot…

Bianca (cu ironie și superioritate): Niu piooot! (o imită exagerat) Și mai urmează să începi să plângi, sau ce? Pentru o prostie de covrig? Mai bine zi că n-ai curaj. Du-te la mămica ta în brațe și spune-i povestea cu covrigul, Ilenuța…

(Elena fură. Toți râd. Dani filmează.)

SCENA 4 – ONLINE

(cu toții adunați și cu ochii în telefoane)

Dani: Postat!

Bianca (citește): „Ce fraieri 😂” „Ăștia-s disperați” „Mai faceți!”

(Radu și Elena citesc în tăcere)

Elena (încet, ca un ecou): Eu… mă iubesc și mă accept… (nu termină)

Alex: Final boss! Hai că azi facem un skibidi gen sygma style! (toți se uită la el cu interes. Elena cu Radu se uită mai cu frică). Vedeți clădirea aia abandonată?

Mara: Selfie pe acoperiș. Dacă nu… pa!

Radu: E periculos…

Bianca: Și să fii invizibil – nu e?

(tăcere)

Elena (indecisă, făcând un efort): Mergem.

SCENA 5 – CLĂDIREA

(In loc de acoperis, Elena se poate sui pe un scaun. Sau poate face echilibristică pe o scândură)

Dani: Filmez! Content de milioane!

Alex: Hai, mai sus!

Radu (ezită): Nu e ok…

Mara: Hai, spune-o: ți-e frică.

(Elena merge înainte, tremurând)

Elena (ca o mantră spartă): Eu mă iubesc și mă accept… eu mă iubesc…

(se apropie de margine)

Radu: Elena, stop!

(un pas greșit — EA ALUNECĂ)

TOȚI: ELENA!!

(Se adună toți în jurul Elenei. Vă organizați rapid: cine aduce scaunele, cine pune cearceaful, cine o ia în brațepe Elena și o așează pe patul improvizat.)

SCENA 6 – SPITAL

(Elena pe pat, palidă. Radu stă lângă ea, rigid, speriat. Mâinile îi tremură. Ușa se deschide brusc. Mama Elenei intră în fugă.)

MAMA ELENEI (țipând):  ELENA!!

(se aruncă spre pat, o apucă de mână)

MAMA:  Puiul meu… ce ai pățit?! Cine ți-a făcut asta?!  (te uită disperată la Radu)  TU erai cu ea?! Ce s-a întâmplat?!

Radu (blocaj):  Eu… eu… nu… adică… noi…

(intră TATĂL lui Radu, în grabă, încearcă să înțeleagă)

TATĂL:  Radu?! Ce e aici? Ce-ai făcut?!

(intră DOCTORUL, ferm, dar calm)

DOCTORUL:  Vă rog, liniște! Pacienta are nevoie de liniște!

MAMA (aproape isterică):  Cum liniște?! Copilul meu e pe patul ăsta și îmi spuneți liniște?!

DOCTORUL (ferm, dar fără a-i certa):  Înțeleg, dar dacă vreți să o ajutați, trebuie să cooperați.

MAMA (șoptit, rupt):  Elena… mami e aici… nu plec nicăieri…

(Elena deschide ochii foarte greu)

ELENA (slab):  Mama…

(mama izbucnește din nou, dar încearcă să se controleze)

DOCTORUL (către grup):  A căzut de la înălțime. Norocul ei e că…  (se oprește)  …că a scăpat.

MAMA (se întoarce brusc spre ceilalți):  CUM a căzut?! Ce căuta acolo?!

(nimeni nu răspunde)

MAMA (urlând):  VORBIȚI!!

Radu (începe să plângă):  Noi… am mers… pentru un… challenge…

TATĂL lui Radu:  Pentru CE?!

Bianca (încet, defensiv):  Era doar o glumă…

MAMA (explodează):  O GLUMĂ?! ASTA e o glumă?! (se apropie de Bianca, furioasă) Copilul meu putea să moară!

Alex (încercând să se apere):  Dar nou nu am obligat pe nimeni!

Radu (brusc, izbucnește):  Ba da!!  (toți se întorc spre el)  Tot timpul… tot timpul era „dacă nu faci, nu ești de-al nostru”!

Elena (foarte slab):  Eu… am vrut doar… să mă placă… (mama se oprește, îngheață)

DOCTORUL (ferm):  Ajunge.  Aici nu e loc de vină aruncată în stânga și în dreapta.
Fata asta are nevoie să se refacă. (mai blând, dar apăsat):  Dar ce s-a întâmplat… nu e un accident simplu. (îi privește pe toți)  E o presiune care a mers prea departe.

(mama se întoarce spre Elena, complet schimbată — nu mai e furie, e durere pură)

MAMA (plângând): De ce n-ai venit la mine?… De ce ai crezut că trebuie să faci asta…?

ELENA (abia auzit):  Pentru că… (ochii în lacrimi) …nu mă iubeam… Și am crezut că… dacă mă plac ei, o să fie suficient…

SCENA 7 – FINAL

Pe scenă: TOATE PERSONAJELE rămân înghețate. Elena e pe pat, mama aplecată, Radu jos, ceilalți în poziții de vină/șoc. Intră POVESTITORUL relaxat, aproape ca și cum n-ar aparține scenei. Merge lejer, butonează telefonul.)

POVESTITORUL (degajat, aproape amuzat):  Băi… stați așa…  Trebuie să vedeți asta.

(se oprește, citește din telefon)

A apărut un video… Viral. Explodat.  Zeci de MII de like-uri.

(ridică privirea spre public)  Ghiciți cu ce?

(pauză mică)  Cu o gașcă de copii… pe un acoperiș.

(se plimbă încet printre personajele înghețate)

POVESTITORUL (citește, schimbând tonuri): Sunt foarte multe comentarii, abia dacă le pot citi:

„😂😂😂 ce proști, jur!” /  „Mamă, ce tare!! Respect pentru curaj!”

„Ăștia chiar n-au nimic în cap…” / „Mai faceți! Partea 2!! 🔥🔥” / „Unde e asta? Vreau și eu să încerc!” 

(pauză, tonul devine mai rece, mai îngrijorat)

„Nu e ok… chiar nu e ok…” / „O să moară cineva într-o zi din prostiile astea…” / „Părinții unde sunt???”

(se oprește, citește mai atent)  „Voi chiar nu vedeți că fata aia abia se ține…?”

(ridică ochii, apoi zâmbește ironic)

Și, desigur…  comentariul expertului universal: „Dacă nu era prost, nu pățea nimic.”

(pauză. Se schimbă energia. Devine mai atent.)

Stai… mai e unul. (citește mai lent)

POVESTITORUL (clar, fără ironie): „Hei… mă cheamă Elena.  Și mă uit la video-ul ăsta și… nu știu ce să zic. Voi chiar credeți că ar fi o idee bună  să fie un big super mega challenge  cu căzături de pe acoperișuri? Adică… serios întreb. Aștept cartonașe roșii pentru cine crede că e mega cool și cartonașe verzi de la fricoși! 

Publicul trebuie să voteze. 

Medicul (vine în față): Știți ce e ironic? Nu e primul caz pe care-l văd. Toți voiau același lucru: să fie acceptați.

Dar au căutat în cel mai periculos loc: în ochii altora. Și poate că lecția nu e despre căderi. Ci despre… de unde cauți acceptarea.

(pauză)

Pentru că, dacă nu te iubești și nu te accepți așa cum ești, lumea o să-ți dea mereu provocări, până când cazi.
Dar dacă te iubești și te accepți așa cum ești, chiar dacă greșești, chiar dacă alții râd sau au alte păreri, nu mai trebuie să dovedești nimic, nimănui, niciodată!