aici pot fi eu

Adaptare după textul Mariei Turica

PERSONAJE

1. Ilinca – personjul principal
2. Isabela – prietena
3. Edi – good guy
4. Mama (Carina)
5. Tata (Mihai)
6. Andra – prietenă cu care merge la mall
7. Ioana – prietenă cu care merge la mall
8. Melania – bully
9. Emma – bully
10. Andrei – bully
11. Profesoara Dileanu (care e și directoarea)
12. Colegi – 2-4 persoane
13. Un povestitor – care va avea un scurt text de itro la începutul scenelor unde publicul nu are de unde să-și dea seama din prima care-i contextul

Recuzită: un microfon și o mapă pentru când vorbește directoarea în scena 2, sacoșă de cumpărărturi cu o bluză, telefoanele fetelor, 2 bănci si 4 scaune și ghiozdane pentru toți, la scena 5.

SCENA 1 – ÎNAINTE DE ÎNCEPUT

(Ilinca apare pe scenă cu căștile pe urechi. Trebuie căști mari. Când ajunge în fața publicului, își scoate căștile și vorbește către public)

ILINCA: Nu știam ce urmează. Credeam că a șaptea e… momentul ăla în care devii cineva. Mai mare. Mai cool. Mai văzut. (Pauză.) Dar m-am înșelat…

(Ilinca își pune din nou căștile și se îndreaptă spre colțul de scenă diametral opus părții de scenă prin care intră personajele din scena 2)

SCENA 2 – CURTEA ȘCOLII

În timp ce Ilinca merge spre colțul scenei, apar pe scenă povestitorul și celelalte personajele (copiii doar), gesticulând și salutându-se între ei, fără voce. Doar gesturi. Mai în spate, ușor într-o parte, se suie directoarea care citeste, cu un microfon în mână, ceva de pe o foaie. Copii se întorc spre ea si o ascultă așa și-așa. Printre copii este și Iasbela, care se așează, deocamdată, cu spatele spre Ilinca. Nu o vede.

Povestitorul (vine în față):  Ne aflăm în curtea școlii, la început de an școlar. Dupa lunga vacanta,copii s-au revazut cu multa fericire in suflete, nici Ilinca și Isabela, nu fac excepție. (arată teatral înspre Isabela. Din acest moment, Ilinca și Isabela încep să-și joace rolurile).

ILINCA (se îndreaptă spre Isabela și o sperie): Ce faci, fato?

ISABELA (plăcut surprinsă): Du-te, tu, de aici!! Ce m-ai speriat!

ILINCA: Frate, ce repede a trecut vara! Măcar suntem și noi în a șaptea acum și nu mai suntem plozi care se țin după cei de a opta.

ISABELA: Măi, nu mă înțelege greșit, și eu așteptam să intru în a șaptea, dar la anul suntem a opta…

ILINCA: Lasă asta. Eu zic să ne distrăm acum cât mai putem anul ăsta!

ILINCA (în șoaptă, arătând către directoare): Nu spune exact același lucru în absolut fiecare an?

ISABELA: Ba da.

(Râd și ies cu toții din scenă.)

SCENA 3 – ACASĂ

(Pe partea cealaltă de scenă urcă povestitorul urmat de mama și tatăl Ilincăi. O așteaptă pe Ilinca să ajungă de la școală.)

Povestitorul (vine în față): În clasa a șaptea, părinții sunt ținuți la distanță de curtea școlii, mai ales în prima zi. Dar acasă, Ilinca mereu se simte susținută și încurajată de acestia.

Pevestitorul se retrage, vine Ilinca.

MAMA (îmbrățișând-o pe Ilinca): Mami, ai emoții pentru mâine, când începe școala de-adevăratelea?

ILINCA: Nu… doar… nu știu.

TATA (glumind): Dacă e nasol, vii acasă și ne povestești cum ai fost lider de gașcă și cum i-ai dat pe toți pe spate de nu s-au mai ridicat până n-ai plecat tu.

ILINCA (zâmbește): Daaa, sigur. (râde către tată. Apoi, către amândoi părinții) Vă iubesc! Nu știu ce m-aș face fără voi. Sunteți cei mai tari părinți din Univers!

MAMA (se uită la ceas): Ilinca, știu că voiai să mergi azi cu fetele la shopping în oraș. Trebuie să ajung și eu la o întâlnire. Vrei să te las în drum?

ILINCA (bucuroasă): Daaa, ce bine că mă duci tu! Mulțumesc, mă pegătesc îndată.

(Părinții ies pe unde au intrat după ce Ilinca aleargă pe partea cealaltă, ca și cum ar merge să se pregătească.)

SCENA 4 – MALL / TELEFONUL

(După ce ies și părinții, intră Povestotorul urmat de  Ilinca însoțită de Isabela, Andra și Ioana, chicotin și uitându-se la o bluză. Ilinca are o sacoșă de cumpărături în mână. )

Povestitorul (vine în față): Pentru fetele noastre, mersul la cumpărături este o adevărată plăcere. Dupa cum puteti sa vedeți și dumneavoastră (povestitorul arată spre fetele care se simt foarte în largul lor la shopping, așa cum v-ați gândit voi să faceți mișcarea scenică.) 

Ilinca primește un apel – îi sună telefonul. Ilinca răspunde nedumerită)

ILINCA: Da, tata?

TATA (voce): — „Ilinca…”

ILINCA: Da, tata?

TATA: „Mama… îmi pare rău.”

ILINCA: Ce vrei să spui?

TATA: „Ilinca, mama a avut un accident și doctorii nu au putut să o salveze.”

(Pauză lungă. Ilinca scapă sacoșa din mână)

ILINCA: Tati… nu glumi, te rog.

TATA: „Nu glumesc… vino la spital.”

(Telefonul cade ușor din mână.)

ILINCA: Mami… nu mai e…

(Andra și Ioana o țin. Ilinca nu plânge imediat. Apoi lasă totul și fuge de pe scenă.)

SCENA 5 – CLASA (BULLYINGUL)

(Pe scenă se pun 2 bănci si 4 scaune. Ilinca, Melania, Emma, Andrei, colegii.  Toți cu ghiozdane, ca să fie clar pentru spectatori că scena e în clasă)

Povestitor (vine pe scenă, se uită spre public, dar parcă ține un moment de reculegere. Publicul nu se va prinde din prima ce se întâmplă, ceea ce crește suspansul): Ilinca… (pauză) Ilinca trece printr-o perioadă grea, deși au trecut două luni. Două luni triste, lungi,… fără mama. Și, când nu-și imagina că lucrurile pot fi mai dificile de atât, se pare că nu era decât o chestiune de timp pentru ca și mai multe provocări să ii iasă in cale. (se retrage)

MELANIA:
— Nu te mai prosti, arată oribil stilul ăla!

EMMA:
— Vrei doar să te bage lumea în seamă și să primești atenție.

ANDREI:
— Dacă ar vedea mama ta cum ai ajuns, ar fi dezamăgită de tine!

(Pauză. Ilinca îngheață.)

ILINCA (se ridică): Ce ai spus?

ANDREI: Ce-ai auzit.

ILINCA: Ia-te cât vrei de mine, dar nu o aduce pe mama în discuție.

(Clopoțel. Dar tensiunea continuă.)

ANDREI: Și ce dacă? Orfano!

(Ilinca îl împinge pe Andrei care cade.)

ANDREI: Nebuno!

(Ilinca și Andrei trag unii de alții. Colegii se adună. Nu ajută, doar privesc, chicotesc, filmează.)

DILEANU (intră brusc și întrerupe conflictul): Hei, opriți-vă! Cine a început asta?

(Toți arată spre Ilinca.)

DILEANU (către Ilinca, cu calm): Ilinca, vorbim după ore.

(După ce se așează, deschide o carte. Copiii, cu mișcări lente, mută ghiozdanele ușor. 5 secunde.)

DILEANU (închide cartea cu zgomot): Sunteți liberi. Ne vedem mâine. Ilinca…

(Toți copiii își iau ghiozdanele și pleacă. Copiii salută ca la un final de oră obișnuit. Ilinca rămâne nemișcată în bancă.)

DILEANU (se ridică de la catedra și vine spre Ilinca. Calmă, ton mediu):  Acum spune-mi ce s-a întâmplat.

ILINCA: Colegii au început să se ia de mine, așa cum fac mereu…

DILEANU: Cum adică?

ILINCA: Au început să spună că nu mă îmbrac bine… și după…

DILEANU: După, ce?

ILINCA (cu lacrimi): Au spus că, dacă mama mea ar mai fi în viață, ar fi dezamăgită de mine.

DILEANU: Poftim?!

ILINCA: Și după, au spus despre tata că nu are grijă de mine…

DILEANU: De cât timp?

ILINCA: De când nu mai e mama…

DILEANU (mai blând): Și de ce nu ai spus nimic?

ILINCA: Am încercat, dar nimeni nu mă asculta… Isabela era mereu prea ocupată… tata lucrează… și uneori bea…

DILEANU (o îmbrățișează): Lucrurile nu pot continua așa. Vom face ceva. Nu mai ești singură, Ilinca. Ai încredere!

Ambele se ridică, Dileanu o ia de după umeri pe Ilinca și părăsesc scena.

SCENA 6 – finalul

(Același scaun pe care a vorbit directoarea la început. Se urcă pe el directoarea. Toti copiii sunt prezenți. Ilinca este confuză, neștiind ce va urma.)

DIRECTOAREA: Probabil vă întrebați de ce ne-am adunat aici, cu toții, și vă bucurați că ați scăpat de o oră…

(Se oprește. Se uită la ei. Copiii se uită mirați unii la alții.) 

DIRECTOAREA:  Pe câți dintre voi îi așteaptă acasă părinții? 

(Pauză. Se uită la mâini, nu cere răspuns.)

Cu mâncare. Cu haine curate. Cu „ai grijă”. Cu „unde ai fost?”.  Cu „te iubesc”… chiar dacă nu o spun mereu. (Pauză.)

Poate nu vă înțeleg. Poate vă enervează. Poate simțiți că nu vă văd. (Pauză scurtă.)

Dar imaginați-vă ceva.  (Pauză.)

Că unul dintre ei… nu mai e. (Pauză lungă.)

Și nu mai aveți nicio șansă să-i spuneți nimic. Nici „mulțumesc”. Nici „iartă-mă”. Nici „te iubesc”.

(Pauză. Liniște reală.)

Unii dintre voi știu deja cum e asta. (Pauză.)

Și vin aici… în fiecare zi…  și încearcă să fie ok. (Pauză.)

Cum pot. (Pauză.)

Iar voi… (Se uită direct în sală.) …luați durerea aia și o transformați în glume. (Pauză.)

În replici. În „ce tare a fost”. (Pauză.)

Spuneți voi… cum e asta?

(1-2 copii pot să răspundă sau tăcere. Pauză.)

DIRECTOAREA (mai personal):  Nu trebuie să fiți prieteni. Nu trebuie să vă iubiți. (Pauză.)

Dar aveți o responsabilitate simplă: să nu faceți mai rău. (Pauză.)

Atât. (Pauză lungă.)

Pentru că, uneori…  nu știți cât de puțin mai are cineva până cedează. (Pauză.)

Și atunci nu mai e glumă.

Povestitor (actiunea continuă în timp ce povestitorul vine în față): Copii au rămas făra cuvinte. Nimeni din sală nu se mai regăsește într-o astfel de situație. În afară de un singur copil. (pauza) Ilinca. (se retrage).

(Liniște. Directoarea rămâne nemișcată câteva secunde, apoi coboară încet de pe scaun și iese. Nimeni nu spune nimic.)

(Copiii încep să se miște ușor. Nu pleacă direct. Se evită. Se aud doar pași, foșnet.)

(Ilinca stă puțin retrasă. Nu caută pe nimeni. Nu plânge. Doar… e acolo.)

(Andrei este cu un grup. Râde scurt — forțat. Se oprește. Prietenii lui mai spun ceva, dar el nu mai e prezent.)

(Unul dintre băieți îl lovește ușor pe umăr, ca și cum: „hai, mergem”. Andrei dă din cap că vine, dar nu pleacă.)

(Rămâne în urmă. Îl vedem cum o observă pe Ilinca. Nu direct. Se uită de două ori, evită.)

(Face un pas spre ea. Se oprește. Respiră. Se mai apropie puțin.)

(Ilinca îl vede. Se încordează ușor. Nu fuge. Nu se retrage.)

(Stau față în față. Distanță de 2–3 metri. Timp lung. Nimeni nu vorbește.)

(Andrei încearcă să spună ceva — nu îi iese. Înghite în sec.)

(Își trece mâna prin păr. Privirea în jos. Face încă un pas.)

(Ilinca nu reacționează. Doar îl privește.)

(Andrei ridică privirea. Pentru prima dată, nu e agresiv.)

(Vrea să spună „scuze”. Nu reușește. Ridică ușor mâna… apoi o lasă.)

(Dă din cap aproape imperceptibil. Un fel de „știu”.)

(Ilinca îl privește. Nu zâmbește. Nu îl iartă. Dar nici nu-l respinge.)

(După câteva secunde, își pune căștile. Se întoarce și pleacă.)

(Andrei rămâne pe loc – el e cel rămas singur.)

Povestitor: În această poveste se pot regăsi mulți copii. Și nimeni, de multe ori,  nu ia nicio măsură. (pauză) Haideti să nu mai judecăm și să dam bullyng fără să știm povestea și emoțiile adevărate ale cuiva. HAIDEȚI SĂ FIM OAMENI CU TOȚII!!

Vă mulțuim! (ăsta e semnalul pentru actori pentru  a reveni  pe scenă, pentru plecăciunea finală.