FARSA 7B
Proiectul „Cu măștile pe față” este implementat de Asociația Împreună pentru Miroslava în cadrul Programului SAVE, coordonat de Fundația World Vision Romania și finanțat de Uniunea Europeană.
Durata proiectului: 6 luni. Valoarea grantului: 10.000 Euro
PERSONAJE:
- Maria – elegantă, sigură pe ea
- Mona – „deșteapta” clasei, corectă, dar ușor arogantă
- Cristi – energic, sarcastic, uneori agresiv
- Bubu – sensibil, artist, ușor plângăcios
- Gabi – invizibilă, retrasă
- Luna – jucăușă, diferită, autentică
- Profa de mate
- POVESTITORUL
- Sufleur- rezervă
Recuzită: 4 bănci din care una va fi folosita ca si catedră. 6 scaune. Telefoane. Îmbrăcămintea trebuie să fie ca pentru școală. Maria, ușor elegantă. Doar profa va purta accesorii preistorice 🙂
SCENA 1 – ONLINE
POVESTITORUL (intră singură în scenă, cu un telefon): Bine ați venit la piesa Farsa!
În lumea noastră, conturile de Instagram și Tik Tok sunt parte din viața obișnuintă. Acolo suntem cei care vrem să fim, facem orice pentru like-uri, ne aplicăm filtre, ne contruim o a doua personalitate… ideală. Și, tot de acolo, ne vin cele mai mari suferințe. Comentariile răutăcioase, hate-ul și, mai nou minciunile. Cum ar fi… conturile false.
Dar haideți să vă prezint câteva conturi de Insta din clasa noastră, a 7-a B!
POVESTITORUL (în timp de-i numește, personajele intră în scenă, mergîn zona 2)
Maria – „Regina outfiturilor… sponsorizată de părinți absenți.” Cea mai good-looking din clasă.
Mona – „Wikipedia cu picioare. Nu o oprești nici cu restart.” Ne dă pe spate cu notele ei mari.
Cristi – „100% baterie, 0% filtru.” Energie combinată cu neatenție și dezordine.
Bubu – „Picasso cu lacrimi. Se plânge și când desenează.” Talentatul și suferindul clasei.
Gabi – „Background character. Dacă dispare, nu se prinde nimeni.”
(pauză scurtă, tonul devine ușor mai rece)
Și… Luna. „Bug în sistem. Glitch permanent.” Ați auzit de spectrul Autist? Aia e!
(Liniște scurtă.)
(cu un gest larg) Să înceapă ziua! (povestitorul se retrage)
SCENA 2 – CLASA (A DOUA ZI)
(Actorii încep să se miște, unii se așează pe scaune, alții rămân în picioare. Toți sunt pe telefoane, mai puțin Luna, care se joacă cu un creion, desenând pe caiet, pe un scaun, la o bancă.)
Cristi (râzând): Băi, ați văzut-o pe asta cu Mona? Moooor! Cine-o fi cu contul ăsta? E clar că-i fals! Dar e atât de Comic Con (pauză, devine serios) când nu se ia de mine!
Mona (încercând să pară calmă): Nu e deloc amuzant. Uite, pe mine m-a făcut cu cap de elefant! O tâmpenie sinistră. De parcă ar fi invidios pe faptul că-s deșteaptă.
Bubu (supărat): Pe mine m-a făcut să par un plângăcios stupid! (cu o față supărată) Eu… de ce se ia și de mine?
Maria (cu aer superior, dar tensionată): Sincer, dacă tot faci meme-uri, măcar fă-le cu stil. Mi-a luat poza aia din parc și mi-a modificat-o cu AI-ul, m-a făcut să par o gâscă cu poșetă. Ce prostie sinistră!
Cristi (amuzat): Uite, s-a luat și profa de mate. Ce poză haioasă – zice că e din preistorie și că a sculptat radicalul cu dalta pe tablă. Ce tâmpenie!
Gabi (în șoaptă, aproape pentru ea): Pe mine nici măcar nu m-au făcut bine…
(Nimeni nu reacționează la ea.)
(Luna începe să imite sunetele de notificări: „ping… ping…” dar într-un mod ciudat, repetitiv.)
Cristi (se uită în telefon, îi arată comentariul Mariei și apoi se îndreaptă către Luna): Ce faci, mă?
Luna (zâmbind, mecanic): Ping. Comentariu. Ping. Râd. Ping. Râd.
(Liniște ciudată.)
Bubu (încet): Băi, cred că… nu e ok. S-a luat și de Luna. Toată lumea știe că-i ciudată, dar… e Luna, n-ai cum să te iei de ea.
Maria (mai serioasă): Nu e deloc ok. Observați? Sunt numai tâmpenii despre noi toți!
SCENA 3 – CONȘTIENTIZAREA
Mona: Observați ceva? Noi… putem răspunde.
Cristi: Normal că putem. Le dau eu niște comentarii…
Mona: Nu asta. Luna nu poate.
(Toți se uită la ea cu înțelegere. Gabi nu participă la discuția lor. Stă mai în spate, pe telefon.)
SCENA 4 – PLANUL
Maria: Ok. Gata. Nu mai e funny.
Cristi: Și ce facem? Îl găsim pe „geniul” din spate?
Mona (intră în modul strategie): Nu avem nevoie de hacking. Avem nevoie de… logică.
Bubu: Adică?
Mona: Cine postează… vede notificările.
(Pauză. Se leagă.)
Maria: Deci… îl facem să reacționeze în timp real.
Cristi: Ca un experiment!
Mona: Ca un test.
(Toți încep să se activeze.)
SCENA 5 – EXECUȚIA
(Clasa. Toți au telefoanele în mâini. Intră profa de mate.)
Profa: Bună ziua! Astăzi facem un exercițiu….(se oprește, suspicioasă.)
Ce-i cu voi azi? De ce aveți telefoanele pe bancă? Nu era vorba să fie în cutie?
Mona (calm): Pentru… un experiment logic, doamna.
Profa: Știți că regula e că n-aveți voie cu telefoane la oră. Sper că aveți o explicație logică pentru asta.
Mona (intervine, clar și rapid): Doamna, îmbinăm ce ne-ați predat ora trecută despre probabilități cu metoda falsei ipoteze. Practic, presupunem că oricare dintre noi ar putea fi „cazul corect” — asta e partea de probabilitate.
Cristi (prinde firul): Și apoi… eliminăm pe rând variantele greșite.
Bubu: Ca la problema pe care am avut-o la tema de ieri și la care nu prea am înțeles.
Mona: Exact. Vrem să vedem cum se aplică în practică ce ne-ați învățat. Nu-i așa că e o idee buna? Cristi (încheie simplu): Cum ne ziceți mereu, că o să ne folosească în viață.
(pauză scurtă)
Profa (îi studiază): Hm! Îmi place cum ați argumentat. Ia să văd ce v-a mai trecut prin cap. Aveți 5 minute.
SCENA 6 – MOMENTUL
(Liniște. Tensiune. Toți au telefoanele pe bancă.)
Maria (ridică ușor privirea spre profă, calm, explicativ): Doamna, o să lăsăm telefoanele pe bancă, cu sunetul deschis. Unii dintre noi vor trimite o notificare… în același loc.
Mona (completează, simplu): Și urmărim unde apare reacția imediată. Cine știe deja că „evenimentul” s-a produs… fără să se uite la noi. Uitați, de exemplu eu acum, voi produce un eveniment care va trebui să genereze o reacție. (scrie un comentariu pe telefon și apasă, exagerat, ca să vadă si publicul că trimite SEND)
(Se aude PING. Toți se uită nedumeriți unii la alții pentru că nu iți dau seama de unde se aude. Gabi se uită la telefonul ei, dar încă nu se prinde.
Profa se uită nedumerită la ei, cere explicații din priviri.)
Cristi (își dă repede seama că trebuie mai multe explicații pentru profă ca să îi lase să-și continue experimentul): Adică verificăm ipoteza prin reacții, nu prin răspunsuri. Cine nu are de ce să reacționeze… nu reacționează. Ia uitați! (tasetază repede un comentariu și apasă, tot cu gest exagerat, butonul SEND)
(Se aude PING. Toți se uită acum în zona în acre stă Gabi, dar încă nu sunt siguri. Gabi se prinde de schemă și pune un caiet peste telefon)
Profa (încă nedumerită): Deci… ce vreți voi să descoperiți?
Maria: Doamna, vă explicăm imediat! Încă o încercare și gata. (tasetază repede un comentariu și apasă, tot cu gest exagerat, butonul SEND)
(Se aude PING. Toți se uită acum la Gabi. Cristi se duce la banca ei și îi caută, apoi îi ia telefonul. Ceilalți sunt uimiți. Gabi parcă ar vrea să intre sub bancă de rușine.)
Profa se uită nedumerită la ei, cere explicații din priviri.)
Cristi (și uimit, dar și pe cale să se enerveze): Gabi? Tu erai?
Toți colegii se ridică de la bănci și o înconjoară amenințători pe Gabi. Profa se prinde de mișcare și o scoate pe Gabi din bancă și o trage în spatele ei.
Profa: Hei! Ce-i cu voi? Ce experiment e ăsta? Aproape că v-ați linșat colega!
(Toți încep să vorbească de-odată, e un haos total, Profa nu înțelege nimic.)
Profa: STOP! Pe rând. Maria!
(Toți se potolesc. În timp ce următoarele personaje vor vorbi, Gabi se va lăsa în jos și se va așeza cu genunchii strânși, cu capul ascuns în spatele genunchilor – să o denumim poziția oului)
Maria (gesticulând supărată): Și-a făcut un cont anonim și și-a bătut joc de toți din clasă!
Cristi (luând locul Mariei): Pe instagram! Cu meme și cu poze prelucrare cu AI.
Mona (luând locul lui Cristi): Și despre dumneavoastră are o postare!
Bubu (luând locul MOnei): Uitați, A zis că sunteți o babă comunistă. Și în ultima zice că sunteți din preistorie și că sculptați radicalul cu dalta pe tablă.
Profa (nedumerită): Nu-mi vine să cred ce aud aici. Nu-mi vine să cred…
(Se întoarce încet către Gabi care deja este în poziția oului. Ceilalți tac. Sunt mai mult mirați. Se apleacă la nivelul lui Gabi pentru a vorbi cu ea.)
Profa (blândă, dar fermă): Gabi, e adevărat?
(Gabi dă din cap că da.)
Profa (blândă, dar fermă, uitându-se când la copii, când la Gabi): Am nevoie să mă lămuresc: există un cont fals care a postat răutați despre toți.
Bubu (intervine repede, neutru): Chiar și despre ea.
Profa (își trage mâinile pe față, și oftează prelung. Nu se uită la nimeni): Doamne, măi copii, măi…
Uite cum facem: voi chema un profesor să stea cu voi cât timp merg cu Gabi la cabinet. (spre Gabi) Gabi, te poți ridica?
SCENA 6 – DISCUȚIA
(Gabi se ridică și merge. Ceilalți actori se retrag pe o parte a scenei. Pot ieși de pe scenă sau pot rămâne nemișcați. Profa și Gabi fac ocopul scenei și se opresc la banca care era catedra în scena trecuta. Profa trage două scaune pentru ea și Gabi. Gabi nu ridică privirea din pământ.)
Profa (calmă dar fermă): Gabi, ai înțeles ce tocmai s-a întâmplat?
(Gabi dă din cap că da)
Profa (același ton): Eu nu sunt cu tehnologia, telefonul meu e cu taste. Doar că vreau să înțeleg la ce te-ai gândit când ai făcut acel… cum îi zice? Cont, profil, cum îi ziceți voi. Ai putea, te rog, să-mi arăți despre ce vorbesc toți?
(Gabi îi întinde telefonul. Profa se uită.)
Profa (curioasă): Cum se face cu ăsta?
(Gabi îi arată cum se scrolează.)
Profa (începe să fie amuzantă): Și aici e despre mine? (pune mâna la gură, începe să râdă) A, încă una! (Râde din ce în ce mai tare, se bate cu palma pe genunchi.) Asta, cu baba comunistă, e genială! Ha, ce-mi place! Tu le-ai făcut?
Gabi (își ridică capul, începe să prindă curaj, se vede și un zâmbet pe fața ei): Mda…
Profa (încă amuzantă): Știi, tu, să faci din astea? Fetițo, dar asta e artă! Lăsând la o parte intenția, desigur! (serioasă). Gabi, intenția cu care ai făcut asta… nu e în regulă. Generația asta, a voastră, e cumva o enigmă pentru mine. Ajută-mă să înțeleg de ce. Că-s o babă ușor depășită (zâmbește spre Gabi).
Gabi (prinzând curaj): Ca să… ca să… (deodată, cu revoltă) Doamna, da de ce nu mă certați? De ce nu țipați la mine? De ce nu ați chemat deja poliția, directorul, părinții? De ce?
Profa (cu blândețe): Știi tu… ăștia, mai preistorici, înțelegem că hainele largi și gluga pe cap înseamnă că acelui copil îi este rușine de ceva. Machiajul și hainele deșucheate sunt ca niște semnale puternice. Ca să fie văzuți. Și că nimic nu e ce pare.
De exemplu, tu – și te rog să mă corectez dacă greșesc – tu ai vrut să spui ce n-ai avut curaj să spui altfel. Și ai pus lupa fix pe ce-i doare pe fiecare. Iar asta i-a rănit, firește. De fapt, asta a fost și intenția. O vreme, asta te-a bucurat. Apoi ai început să de hrănești cu micile victorii ale fiecărei postări, ale fiecărei reacții. Așa-i?
Gabi (prinzând curaj): Da, așa-i..
Profa: Mai știu așa: nimeni nu rănește pentru că s-a trezit cu ideea asta, așa, din senin. Rănește pentru că a fost rănit. Dar asta nu e o scuză. E un comportament care se întâmplă când nu există alte modele. Eu nu-s psiholog, dar îmi pare rău pentru orice ți s-ar fi întâmplat. M-ai întrebat de ce nu țip la tine. Aș fi fost un alt abuzator și atât. Înțelegi?
Gabi (prinzând curaj): Da, înțeleg.
Profa: Hai să n-o mai lungim. Hai în clasă acum. Le ești datoare colegilor cu scuze, explicații. Voi fi acolo, nu-ți fă griji. Sunt colegi buni, ai să vezi.
SCENA 6 – RECONCILIEREA
(Profa și Gabi se ridică, fac ocolul scenei în timp ce ceilalți actori își reiau locurile.
Actorii șușotesc. Deodată devin atenți, cu poziții arogante în bănci, dar fac liniște când intră Profa cu Gabi)
Profa (ton neutru): Dragilor, Gabi are ceva de spus. Vă rog să aveți răbdare și să ascultați.
(Actorii iau o poziție de “Ia sa vedem ce-are de zis!”. Cu neîncredere.
Gabi se uită la Profă ca pentru a cere încuviințarea și ajutoru, Profa o încurajează să zică)
Gabi (cu emoție): Vreau să vă cer scuze… Contul ăsta… a fost cea mai proastă idee din viața mea. Și postările… abia acum îmi dau seama cât de mult v-au rănit, pe fiecare din voi. Nu m-am gândit decât că va fi amuzant, și… ca un fel de chestie tare pe care o fac. (pauza) Îmi pare rău.
(Actorii schimbă priviri între ei. Nu mai sunt atât de porniți. S-au calmat. Înțeleg că acum nu mai pot fi agresivi cu Gabi.)
Bubu (cu o oarecare reținere): Tre să recunosc că le ai cu grafica…
Maria (neutră): Știi, nu cred că m-ar fi durut atât de tare dacă n-ai fi spus fix ce nu vreau eu să recunosc…
Mona (cu o oarecare admirație): Răutăcios, dar smart!… Nu m-aș fi aștepta să fii chiar tu.
Cristi (aprope vesel): Eu… eu m-am și distrat. Bine, când nu era despre mine, clar. Ce faci acum cu contul? Îl închizi?
Gabi (neutru): Cam da..
Cristi (aprope vesel): Păcat de toată munca. Acum are peste 2k de followerși.
Maria, Mona, Bubu și Profa (se uită l Cristi ca și cum – pe bune?!?): Cristiiii!
Cristi (împăciuitor): Bineeee, închide-l!
Gabi (neutră): Voi ștere tot. Și… îmi pare rău…
Acum va intra Povestitorul, ca și cum ar întrerupe scena. După ce va începe să vorbească, actorii se vor da ușor mai în spate.
POVESTITORUL: Aici ar mai fi mers o scenă în care toți se îmbrățișează, dar să nu exagerăm.
Adevărul e că genul ăsta de conturi și postări au ajuns să ne dea peste cap. Și nu-i chiar așa de funny. Un cont fals combinat cu denigrare și atacuri defăimătoare pot fi încadrate ca fals informatic sau hărțuire. Pentru minori, asta poate însemna nota scăzută la purtare, amenzi pentru părinți și consiliere de specialitate. Iar dacă ai deja 14 ani împliniți, intră la răspundere penală. Adică treabă cu poliția, procuratura și psihiatri. Așadar, spor la postări și sper să faceti content de calitate despre noi și piesa noastră. Vă mulțumim!
Toți actorii vin în față și fac plecăciunea de final. Veți fi acoperiți de aplauze. Sunteți fantastici!
Leave a Reply