Piesă teatru – Orice problemă are cel puțin 4 soluții 6C

Orice problemă are cel puțin 4 soluții

Proiectul „Cu măștile pe față” este implementat de Asociația Împreună pentru Miroslava în cadrul Programului SAVE, coordonat de Fundația World Vision Romania și finanțat de Uniunea Europeană.
Durata proiectului: 6 luni. Valoarea grantului: 10.000 Euro

piesă în 4 acte

PERSONAJE:

  1. David – 13 ani, aparent banal, retras
  2. Andrei – lider informal, ironic
  3. Mara – directă, tăioasă
  4. Paul – indiferent, spectator
  5. Elena – empatică
  6. Profesoara – sarcastică, rigidă
  7. Mama – obosită, frustrată
  8. Moș Costică – un vecin mai în vârstă, calm, cu umor
  9. Povestitorul

Recuzita: Telefonele. 4 scaune. O fâșie de material ptr pământ, un pachet de semințe de flori, lopățică

ACTUL 1 – ÎN CLASĂ (PAUZĂ)

Prima dată intră povestitorul, singur. Se duce către public.

Povestitorul: Bine v-am găsit! Piesa noastră este despre alegeri și soluții. Despre faptul că mereu putem să schimbăm povestea în care jucăm. Despre curaj. Dar haideți să vedem de la ce pornește, uneori, totul. Ne aflăm la școlă, într-o pauză.

(Povestitorul se retrage. Intră Andrei, Mara, Paul și Elena care formează un grup în semicerc, cu fața spre public. David intră și el, dar rămâne separat, uitându-se pe telefon. Toți au câte unghiozdan cu un caiet pe care îl vor scoate când va intr profa.) 

Andrei: Deci sâmbătă – fotbal. Două echipe. Serios, de data asta facem echipe egale, nu ca data trecută când echipa mea a fost… artistică.

Mara: Artistică? Adică ați dansat în jurul mingii?

Paul: A fost mai mult performance decât sport.

Elena: Hai, mă, faceți lista.

Andrei: Bun. Eu, Mara, Paul, Elena… și… (se uită prin clasă) …mai trebuie unul.

Paul: Îl luăm pe David?

(Se face o mică liniște. Toți se uită spre el. David nu ridică ochii.)

Mara: Pe David? Ca să ce? Să ne țină scorul pe telefon?

Andrei: Nu știu… măcar suntem număr par.

Mara: Da, dar e… (caută cuvântul) …de rezervă. Rezervă la rezervă.

Paul: E ca bateria externă fără cablu.

Elena: Măcar nu râdeți de el.

Andrei: Nu râdem, doar… constatăm.

Mara: E ultima opțiune.

Elena (mai încet, dar ferm):  Știți… la orice problemă sunt mai multe variante: să-l chemăm cu noi, să râdem de el sau să-l ignorăm.

Mara: Asta sună a lecție de dirigenție.

Paul: Da, dar fără note.

(David ridică puțin privirea, apoi o coboară. Intră profesoara. Se face liniște brusc.)

Profesoara: Bună ziua. Caietele la control.

(Se plimbă printre copii. Copii arată caietele.)

Profesoara: Andrei – bine. Mara – acceptabil. Paul… ai scris, măcar.

(Ajunge la David care caută în caiet de parcă ar încerca să găsească o temă care nu există.)

Profesoara: David… surpriză! Nu ai temă. Din nou. Dar cine să o facă? 

(Clasa râde.)

Profesoara (continuă): Nu toată lumea e făcută pentru învățat. Unii… sunt făcuți pentru… altceva. Încă nu știm ce.

(David tace. Își pune, încet, caietulîn ghiozdan.)

Intră povestitorul în timp ce ceilalți copii îți bagă și ei caietul în ghiozdane și ies, uțor, din sceană, cât timp povestitorul spune replica. 

Povestitorul: Aparent, David e un copil căruia puteți să îi puneți multe etichete. Iar asta se întâmplă des. Fără a cunoaște povestea din spate. Haideți să-l însoțim împreună pe David, acasă la el.

Povestitorul se retrage în timp ce în scenă intră mama, care își aduce un scaun și se așează pe el. 

ACTUL 2 – ACASĂ

(Decor: Pe un scaun cu fața la scenă, Mama lui David vorbește la telefon.)

Mama: Da, fată… nu mai pot. Nu mai pot!

(David intră încet.)
Băiatul ăsta al meu…îi mănâncă câinii din traistă, jur! La școală? E dezastru. 

(David încremenește în ușă.)

Mama (continuă): Ce-o să se aleagă de el? Nimic! Un amărât, ca taică-su… abia ne ajung banii de pe o zi pe alta.

(Pauză.) (David se întoarce ușor și pleacă abătut, fără să facă zgomot)

Mama: Eu… eu ce fac? Mă chinui să le pun o mâncare pe masă, zilnic, la toți… asta fac.
Îmi merit soarta…

ACTUL 3 – ÎN FAȚA BLOCULUI

(După ce iese David din scenă, Mama închide telefonul, ia scaunul și pleacă. Intră povestitorul.

Povestitorul: Oare cum se simte David? Haideți să-l urmăm. David iese din apartament și se duce pe banca din fața blocului. 

Povestitorul pleacă. Andrei și Paul vor aduce 2 scaune, să semene puțin cu o bancă din fața blocului și se vor retrage.

David intră în scenă abătut, se așează pe bancă și deschide telefonul. Scrolează absent. Intră încet și Moș Costică și se așează lângă David.)

Moș Costică: Iar în ședință cu telefonul?

David: (fără să ridice privirea) Nu… doar mă uit.

Moș Costică: Aha. Și telefonul se uită la tine? (râde ușor, bătrănește)

(Se așază lângă el.)

Moș Costică: Iar s-au certat ai tăi?

David: Nu. De data asta, tolul e în regulă.

Moș Costică: Când zice cineva „totul e în regulă”, de obicei nu e. Pe cine aștepți?

David: Pe sora mea. Mai stau o oră.

Moș Costică: O oră?! Perfect. Ai timp să devii grădinar.

(Scoate un plic cu semințe.)

Moș Costică: Mă ajuți să le plantăm?

David: Eu? Nu prea…

Moș Costică: Stai liniștit, nu cer diplomă. Doar două mâini.

(Sapă puțin împreună.)

Moș Costică: De ce n-ai mai trecut pe la mine? Aveam puzzle-ul ăla mare… și cărțile.

David: Nu are rost.

Moș Costică: De ce?

David: Pentru că sunt prost.

(Moșul se oprește. Îl privește atent.)

Moș Costică: Interesant punct de vedere. (pauză scurtă). Și… cine ți-a dat diagnosticul ăsta?

David: Toți.

ACTUL 4 – POVESTEA

Moș Costică: Hai să-ți spun o poveste. Cu doi căței care erau în două cuști.

(David ridică privirea, ușor curios.)

Moș Costică: Primul cățel era într-o cușcă în care i se întâmpla ceva neplăcut. Orice făcea, nu se întâmpla nimic. Al doilea cățel avea o pedală în cușcă. Dacă o apăsa, neplăcutul înceta. Învăța repede. După un timp, ambilor le-au deschis cușca. Știi ce s-a întâmplat?

David: Au ieșit?

Moș Costică: Doar al doilea. Primul… nici măcar n-a încercat. Stătea și suporta.

David: De ce?

Moș Costică: Pentru că învățase că nu are rost. (Pauză.) Cățelul ăla n-a fost prost. Doar a ales să nu mai facă nimic… și a rămas blocat în alegerea asta. (se uită la David)  

Tu câte variante vezi? (mai blând)  Primul sau al doilea cățel?

(David tace.)

Moș Costică: Hai să-ți spun eu ce văd eu la tine:
Ești atent și ai răbdare – puzzle-ul ăla l-ai făcut mai mult tu decât mine.
Ești isteț – doar că nu pentru lucrurile care ți se cer pe repede-înainte.
Și ai un suflet bun… ceea ce nu se predă la nicio materie.

David: Nu știu…

Moș Costică: Normal că nu știi. Ți s-a spus altceva prea des. (se ridică greu.) Știi ce facem?
Mâine hai pe la mine. Terminăm puzzle-ul ăla care-mi dă bătăi de cap. Și după… mai vedem noi ce „prostii” mai facem.

David (ezitând): Bine…

Moș Costică: Și încă ceva: dacă tot ești „prost”, măcar fii unul curios. Ăștia sunt cei mai periculoși.

(David zâmbește pentru prima dată.)

(Moș Costică pleacă. David rămâne pe bancă, se uită la mâinile lui murdare de pământ.)

FINAL DESCHIS

Povestitorul intră în scenă și se poziționează pe mijlocul scenei, cu David în spate.

Povestitorul : David este în fața unei alegeri.  Are mai multe variante.  Voi alegeți ce face mai departe.

Aveți două cartonașe: unul roșu și unul verde. Pentru

  • 🟥 Cartonașul roșu – alege să nu facă nimic. 
  • 🟩  Cartonașul verde – alege să încerce altceva

Cum alegeți să continuăm piesa? 

(Publicul votează. Oricare ar fi decizia publicului, Povestitorul se retrage într-o parte. David se ridică de pe bancă și vorbește publicului)

🟥  – VARIANTA ROȘIE (alege să nu facă nimic)

David : Nu… Nu cred că are rost. Adică dacă toți zic același lucru: profa, colegii, mama… nu pot să greșească toți, nu-i așa?

Poate că Moș Costică vrea doar să fie drăguț. Ce variante am? Să încerc? Și să greșesc din nou? Și să mă doară iar?

Nu. Cred că e mai simplu așa. N-are rost să mai încerc sau să sper. Oricum nu contează..

(pauză lungă. Se așază. Piesa se termină aici. Toți actorii revin pe scenă și fac plecăciunea de final.)

🟩 – VARIANTA VERDE (alege să încerce)

David (începe cu un ton jos): Moș Costică are încredre în mine. Are dreptate. Ce variante am?

Să nu fac nimic – asta o știu deja. Să mă supăr pe toți și să-i cred – asta iarăși doare.

(ridică privirea) Sau… să încerc. 

Mâine pot să mă duc la Moș Costică să termin puzzle-ul. Să văd dacă pot. Și să mai iau o carte pentru citit. Poate nu sunt prost. 

(scurt zâmbet)

Ce am de pierdut? Dacă există mai multe variante… (spune cu hotărâre) vreau s-o aleg pe aia în care fac ceva! 

David rămâne în mijlocul scenei. Intră povestitorul alături de el. 

Povestitorul: Uneori alegem să nu facem nimic. Alteori alegem să facem sau să ne facem rău. Dar un erou adevărat niciodată nu renunță la sine. Iar, uneori, petru asta are nevoie de ajutor. Nu de etichete, nu de bullying. De ajutor, încredere și răbdare. Pentru că orice problemă are mai multe soluții. Vă mulțumim!

(Toți actorii revin pe scenă și fac plecăciunea de final.)

Pentru actori:

Amintiți-vă:  „Un copil nu devine ceea ce i se spune ci ceea ce ajunge să creadă despre el.”

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Fundației World Vision România. Nici Uniunea Europeană și nici Fundația World Vision România nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Suntem Iuliana și Loredana

și ne dorim ca acest blog să-ți facă povestea cunoscută! Aici pot fi eu. Aici poți fi și tu. Aici putem fi împreună, fără rușine, frică sau vinovăție. Cu sinceritate, curaj și empatie!

Hai să ne conectăm și pe: